IMAGINI de la Park & Ride Aeroport cu 800 locuri de parcare / De marți se circulă pe 4 benzi pe Traian Vuia
- Scris de Ziua de Cluj
- 18 Oct 2024, 07:43
- Administraţie
- Ascultă știrea
Lucrările la Park & Ride Aeroport se apropie de final, a anunțat municipalitatea. Începând din data de marți, 22 octombrie, se va reda circulația pe strada Traian Vuia, la nivel de strat de uzură, pe 4 benzi.
Investiția din Cluj-Napoca la Park & Ride Aeroport este de 16,5 milioane euro în infrastructură. Aceasta va avea peste 800 locuri de parcare și va facilita transportul în oraș. Proiectul Park&Ride prevede amenajarea accesului din drumul național și a unei platforme pentru zona de parcare a autovehiculelor, dar și a unui terminal de tip autogară pentru transportul în comun.
Proiectului de infrastructură este gata în proporţie de 93%, lucrarea având termen de finalizare luna decembrie a acestui an.
Până în acest moment s-au realizat următoarele:
- au fost amenajate 865 de locuri de parcare, dintre care 39 de locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilități, 30 de locuri de parcare pentru autovehicule electrice și hibride, 788 locuri de parcare pentru autovehicule și 8 peroane pentru autobuze;
- au fost amenajate spații verzi atât între locurile de parcare, cât și perimetral;
- au fost plantați până acum 280 de arbori, din care 64 de arțari, 57 de carpeni și 159 de tei;
- pentru mijloacele de transport în comun s-au organizat stații echipate cu dotările necesare.
De asemenea, lucrările continuă la amenajarea terminalului tip autogară, care cuprinde două corpuri, copertine și o piațetă publică. Suprafața amenajată este de aprox. 3400 m2. Proiectul cuprinde și realizarea unui sens giratoriu de mare viteză pentru facilitarea accesului în parcare dinspre Municipiul Cluj-Napoca, dar și pe sensul către Apahida, a informat primarul oraşului Cluj-Napoca.