INCENDIU la o casă din Cluj. Și-a distrus locuința din cauza unor improvizații electrice / Avertismentul ISU Cluj: RENUNȚAȚI LA IMPROVIZAŢII!

INCENDIU la o casă din Cluj. Și-a distrus locuința din cauza unor improvizații electrice / Avertismentul ISU Cluj: RENUNȚAȚI LA IMPROVIZAŢII!
| Foto: Sursa - ISU Cluj

Pompierii clujeni au anunțat în dimineața de vineri, 30 ianuarie, o intervenție în cursul nopții trecute, pentru stingerea unui incendiu care a afectat o casă din localitatea Ticu, județul Cluj. 

”Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit seara trecută, în jurul orei 20.45, pentru stingerea unui incendiu care s-a manifestat la o casă din localitatea Ticu, comuna Aghireșu.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de la Garda Aghireșu, iar forțele au fost suplimentate imediat cu o autospecială de mare capacitate de la Huedin. Incendiul a afectat acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, precum și o cameră, alături de holul locuinței. Din fericire, nu au existat persoane care să necesite îngrijiri medicale.

Astfel, forțele noastre au lichidat incendiul în limitele găsite, acesta izbucnind, cel mai probabil, din cauza unei improvizații electrice. Echipajele au finalizat misiunea în jurul orei 23.00”, a transmis ISU Cluj. 

În condiții în care numeroase incendii sunt cauzate de improvizațiile sau defecțiunile electrice, le reamintim cetățenilor următoarele recomandări:

RENUNȚAȚI LA IMPROVIZAŢII!

* Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii.

ATENŢIE LA APARATELE ELECTRICE SUB TENSIUNE!

* Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: radiator, aerotermă, reşou, fier de călcat, lampă, televizor şi altele asemenea.
* Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului.
* Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.
* Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent.
• Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a aparatelor electrice. Avertismentul vizează în mod special, electrocasnicele mari (radiator, frigider, reşou, aerotermă, maşina de spălat etc.). Alocaţi fiecărui aparat câte o priză.
* Atunci când plecaţi de acasă pentru câteva ore, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric. În cazul în care folosiţi prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentarii cu energie electrică, nu ezitaţi să deconectaţi consumatorii electrici de fiecare dată când petreceţi mai mult timp în afara casei.

ATENŢIE LA MIJLOACELE DE ÎNCĂLZIRE ELECTRICE!

* Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi.
* Nu aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile.
* Nu aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice;
* Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi.

Comenteaza