Se cunosc primii oameni care vor zbura către Spaţiu ca turişti. Excursia costă 55 mil. dolari de persoană

Se cunosc primii oameni care vor zbura către Spaţiu ca turişti. Excursia costă 55 mil. dolari de persoană
| Foto: mediafax.ro

Prima destinaţie turistică în spaţiu este Staţia Spaţială Înternaţională. Eytan Stibbe, Mark Pathy şi Larry Connor sunt primii turişti în spaţiu. Cei trei vor plăti câte 55.000.000 de dolari pentru 8 zile.

Un pilot israelian, un investitor canadian şi un magnat american sunt primii 3 oameni care vor zbura către Spaţiu ca turişti. Eytan Stibbe, Mark Pathy şi Larry Connor sunt cei trei care vor petrece o vacanţă de 8 zile pe Staţia Spaţială Internaţională. Vor plăti 55 de milioane de dolari fiecare pentru această oportunitate. Este prima călătorie de acest fel doar cu astronauţi privaţi. Ei vor călători în spaţiu sub supravegherea lui Michael López-Alegría, fost astronaut NASA. În prezent, el este vicepreşedintele şi fondatorul Axiom Space, compania care va organiza călătoria.
 
Aceasta va avea loc undeva în cursul anului viitor, dacă totul decurge conform planului. Cei 4 vor zbura 402 kilometri deasupra Pământului timp de 2 zile. Dacă totul merge bine, ambele părţi vor avea de câştigat. În special NASA. Pe care misiunea o va costa aproximativ 1.1 milioane de dolari.
 
EYTAN STIBBE - pilot Air Force Israel: Când eram copil, în nopţile întunecate mă uitam spre stele şi aşteptam răbdător să văd o stea căzătoare. Mă întrebam: ce este dincolo de ceea ce îmi văd ochii? Turismul spaţial a devenit din ce în ce mai popular şi pe viitor va deveni o normalitate, cu siguranţă. Şi aici amintim eforturile celor de la Virgin Galactic, Blue Origin şi SpaceX. Companii private care se întrec în lansări de câţiva ani.

Comenteaza