Apărători ai pădurilor, apelor şi mediului, anchetaţi de parlamentarii PSD, PNL şi UDMR pentru că au câştigat un proces în Justiţie

Apărători ai pădurilor, apelor şi mediului, anchetaţi de parlamentarii PSD, PNL şi UDMR pentru că au câştigat un proces în Justiţie

Fostul senator USR Mihai Goţiu, cunoscut activist civic, a avut o reacţie dură după ce asociaţia pentru protecţia mediului Agent Green a fost chemată la audieri în Parlament de reprezentanţii PSD şi PNL.

Agent Green, Asociaţia Bankwatch România şi Fundaţia Eco-Civica anunţă că au fost somate, vineri, sub ameninţarea unei posibile urmăriri penale pentru "împiedicarea aflării adevărului", să se prezinte pe data de 2 decembrie în faţa Comisiei parlamentare de anchetă pentru stabilirea cauzelor creşterii substanţiale a preţurilor gazelor naturale şi energiei electrice. Într-un comunicat de presă, publicat luni, cele trei ONG-uri califică atitudinea Parlamentului drept o deviere gravă de la principiile democratice şi alertează Curtea Europeană de Justiţie.

"Agent Green a primit vineri seara o scrisoare acuzatoare de la Parlamentul Romaniei care a format o comisie de ancheta asupra cresterii preturilor la energie si gaze. Pe 2 decembrie urmeaza sa fim audiati pentru propriul esec al statului român esuat si reciclat care a primit multiple alerte și soluții din partea organizațiilor de mediu pentru a evita o criză energetică. Nu le-au ascultat si acum cauta vinovatii inainte să se privească în oglindă. Agent Green se va alia cu celelalte organizații de mediu vizate și va sesiza Curtea Europeană de Justiție pentru intimidare și defăimare", au scris cei de la Agent Green pe Facebook. 

"ATAC PARLAMENTAR ÎN SERIE, la adresa activiștilor de mediu! Pe lângă Agent Green, despre care am scris deja, și asociațiile Bankwatch și Eco-Civica sunt amenințate cu dosare penale pentru că au luptat pentru protejarea apelor, pădurilor, a parcurilor naționale și a altor arii naturale din România! Parlamentari care ar trebui să răspundă în fața procurorilor pentru pierderea a zeci de milioane de euro în proiecte ilegale, îi anchetează pe cei care au luptat (și au câștigat), în Justiție, pentru respectarea legilor de protecție a mediului.

Cele trei organizații de mediu au fost somate să se prezinte, pe 2 decembrie, în fața Comisiei parlamentare de anchetă pentru stabilirea cauzelor creșterii substanțiale a prețurilor gazelor naturale și energiei electrice, sub amenințarea unei posibile urmăriri penale pentru "împiedicarea aflării adevărului".

Culmea tupeului, printre membrii Comisiei se numără și un fost președinte al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, ulterior ministru al energiei, Toma-Florin Petcu, în mandatele căruia au fost autorizate și/sau avizate proiecte anulate, ulterior, de Justiție, dar nu înainte ca societăți/companii de stat să spargă zeci de milioane de euro, direcționați către firme din rețelele clientelare de partid!

Cum ar veni, s-a întors totul cu dosul în sus: cei care ar trebui să răspundă în fața procurorilor pentru acțiunile lor au ajuns să-i ancheteze pe cei care au apărat natura, sănătatea noastră, a tuturor, și aplicarea și respectarea legii în țara asta!", a tras un semnal de alarmă Mihai Goţiu pe pagina de socializare. 

ONG-urile vizate consideră că principala miză a Comisiei parlamentare este să distragă atenţia de la cauzele reale ale scumpirilor din domeniul energetic, cu care de altfel se confruntă întreaga Europa, şi să găsească un ţap ispăşitor în ONG-urile de mediu, a scris epochtimes-romania.com.

Comenteaza