E tare greu să mai accepţi teoria ce-ţi recomandă să nu generalizezi pornind de la particular, când acest particular murdar, gălăgios şi agresiv te bântuie pretutindeni. Orăşenii veritabili s-au dizolvat în masa enormă a “viniturilor” din anii ‘70 şi ‘80, la fel şi bunele tradiţii urbane.
Insuşi cuvântul “urban” a ajuns un simbol al năravurilor “de cartier”. Mai clar, al golăniei. Când cineva îl rosteşte, ciuliţi urechile, fiindcă nu la bune maniere şi bunăvoinţă se referă! Altul e sensul... Sporturi urbane cu motor (raliuri nocturne pe străzi), distracţii urbane (chefuri nocturne ale căror principale ingrediente sunt beţia asociată cu droguri, zgomotul bubuitor, urletele, bătăile şi, normal, cheltuielile cât mai mari, ca să vază ‘’tovarăshii” ce valoare are băiatu’ - sau fata - pe banii lu’ tata), comportament urban (tupeu de jmekerash bazat pe gaşcă), etc. Totul nocturn, ca şi cum lumina soarelui le-ar calcina încrederea în propria valoare şi propriile credinţe.
Avem de-a face, daca vreţi, cu un fel de vampiri sociali. Oriunde te întorci, zidul mitocăniei agresive “urbane” te sufocă. Cine a apucat să-şi formeze un ritm de viaţă normal (ziua activitate, noaptea odihnă) simte deja că explodează. Oraşul are două populaţii, net distincte: cea care se trezeşte dimineaţa şi munceşte până seara versus cea care se trezeşte după-amiaza şi “se distrează”, sau “caută adrenalină” până-n zori. Fără vreo preocupare utilă semenilor şi fără respect pentru interesele sau nevoile lor.
Alarmant e că populaţia nocturnă a oraşelor înglobează mai ales tineri. Exact la vârsta când ar trebui să deprindă pe îndelete tainele unei meserii, juniorii studiază - la intensiv - metode şi practici antisociale, având ca bonus introducerea în tainele lumii interlope. E limpede că situaţia a scăpat de sub control, iar aducerea acestei generaţii cvasiratate pe calea normalităţii (da, există o unică normalitate, indiferent de moda zilei!) nu se va putea realiza cu binişorul.
Când ai crescut în gaşcă, fie că eşti pui de lumpenproletar ceauşist, fie de mafiot postceauşist, îţi va fi imposibil să accepţi că cele mai multe din obiceiurile tale sunt inadmisibile. Reacţia, firească, va fi revolta violentă. Din acel moment, zarurile vor avea doar două feţe vizibile. Pe una va scrie ANARHIE, iar pe cealaltă, REPRIMARE. Mă gândesc cât de nemernici pot fi acei părinţi care-şi lasă copiii în voia străzii, iar acasă le oferă doar exemplul unei mame servitoare şi ciucă a bătăilor şi al unui tată semianalfabet, abrutizat de băutură şi complexe, violent şi înjurând încontinuu, incapabil să admită că a făcut greşeala vieţii lui atunci când şi-a părăsit satul natal ca să devină specialist în producţia de marfă nevandabilă, apoi şomer, dar “domn la oraş”.
Pepiniera clanurilor interlope se află în găştile de cartier, iar indiferenţa cu care autorităţile permit existenţa şi chiar proliferarea lor mă duce cu gândul la un proiect, conştient, de distrugere a temeliilor societăţii. Legile sunt făcute şi aplicate mereu în sprijinul celor care le încalcă. Abaterile de la normele convieţuirii civilizate sunt tratate cu o îngăduinţă incredibilă. Solidarizarea cetăţenilor în sprijinul vreunei cauze nobile, chiar dacă e direct în folosul lor, se face greu sau deloc.
Laşitatea şi individualismul tâmp ne domină. Demnitarii trăiesc la distanţe convenabile de lumea lumpenproletară - pe care o percep doar ca masă de manevră electorală, - iar când consideră că au jefuit destul, ori pleacă din ţară, ori se izolează în proprietăţi-fortăreaţă, de unde ies doar cu bodyguarzi. Răstimp, cetăţeanul onest (ăla care munceşte, plăteşte taxe şi respectă legile scrise şi nescrise ale bunului-simţ), descoperă zilnic că este un FRAIER. Banii lui ajung în buzunarele demnitarilor ca salarii şi şpăgi, ale mafiei ca pradă şi ale clanurilor de cartier ca ajutoare sociale.
Demnitarii menţin ţara în hazna, mafioţii îi jefuiesc averile, iar cetele de derbedei îi rup omului gura dacă îndrăzneşte să ceară muncă, cinste, linişte şi ordine. Drepturile infractorului, corectitudine politică, toleranţă, oare după astea ne arde buza acum? Nu cred. Mai degrabă după măsuri eficiente de corectare a devierilor de la normalitate.
Chiar nu contează cum se numesc măsurile necesare, nici dacă le-a mai aplicat cineva vreodată. Nici prosperitatea şi nici chiar marile realizări culturale (de nişă, la urma urmelor) nu pot ţine locul celor patru piloni ai civilizaţei: muncă, cinste, linişte şi ordine. Deocamdată, R(r)omânia are parte de lene, hoţie, mult zgomot pentru nimic şi haos.
