După ce şi-a explicitat fanteziile politice de faţă cu subalternii din Maramureş, PSD-istul şef şi-a organizat o ascultare “ilegală”, pe care a scăpat-o într-o publicaţie locală online care se ocupă, de obicei, de comploturile iudeo-masonice şi de alte năzbâtii la modă în anumite cercuri. Preluată rapid de media centrală, ca o pleaşcă informaţională în lupta la baionetă cu Zeus din dealul Cotrocenilor, înregistrarea tinde să facă iarăşi carieră prodigioasă pe post de şopârlă infiltrată de servicii. Sunt destui cărora le filează lămpile într-atât de tare, încât să răcnească repetat, în prime-time, că mâna lungă a lui Băsescu s-a amestecat şi aici.
De altfel, pregătindu-şi atent terenul, rozaliul locotenent al dlui Geoană, Viorel Hrebenciuc, s-a înfiinţat pe sticlă, vorbind despre nu-ştiu-ce unitate secretă a serviciilor, în slujba directă a preşedintelui, care ar avea unica misie de a-i supraveghea pe pesediştii de frunte, dar mai ales pe însuşi unsul partidului pentru Cotroceni. Da, aparatura băieţilor inventaţi de Hrebenciuc o fi atât de performantă, de reuşeşte să intercepteze până şi fanteziile absconse ale nefericitului candidat, ce se şi vede călare pe un cal alb, adulat de mulţimile aclamante, ce-l primesc în cetate cu straiele de sărbătoare, cu pepeni de Dăbuleni şi plăcinte home-made din producţia soacră-sii.
E limpede: de când s-au descoperit urechile, s-au şi găsit unii să se facă urechelniţe şi nici de urechişti nu se duce lipsă defel. Atâta doar că, mai nou, din oricare 3-4-5 oameni care se strâng la o şuetă pe genunchi în vreun studiou TV sau într-o sală de conferinţe de presă, măcar unul este conectat prin fire invizibile de urechile ascuţite ale vreunui Big Brother omniscient şi ne avertizează grav că am dat de dracu’.
Cică, zic ei, nici pe vremea Securităţii nu era aşa, să te asculte însuşi şeful statului, şi că toate practicile despre care vorbesc ei ca fiind aievea ar fi inspirate dintr-un profund stalinism şi din dorinţa nedisimulată a dlui Băsescu de a se preface într-un feroce dictator. Dacă e pe aşa, apoi dl Băsescu e cel mai tolomac dictator din câţi mi-ar putea fi dat să văd. Halal dictator făcut arşice zi şi noapte pe toate televiziunile, porcăit prin ziare împreună cu familia şi amicii până şi de camarazii mai vechi, ba mai mult – zice dl Geoană conspirativ – lăsat din braţe până şi de servicii, de America, de Ioropa şi de conspiraţiile iudeo-masonice care se lăfăie bine-mersi în mintea odihnită a publicului-ţintă!
Mai spun bieţii oprimaţi: dom’ le, ne e şi frică să mai vorbim la telefon, să ne mai întâlnim la o cafea, că ne ascultă agenturili... mintea le e îmbâcsită cu comploturi şi contra-comploturi, majoritatea scornite de colegi de tagmă, dintr-un amestec de imaginaţie zburdalnică şi nostalgia acută a experienţei de vechi complotişti. Cazurile vădite de tulburări obsesiv-compulsive, manifestările rudimentare ale frustrărilor necicatrizate din trecut, altfel demne de compasiunea cea mai adâncă, ura spumegândă, în sensul cel mai propriu al cuvântului sunt arsenalul psihiatric al purtătorilor de griji amploaiaţi din proprie iniţiativă în slujba poporului român. Pe care-l doare, nu-spun-unde, de toate elucubraţiile acestor preotese post-moderne, cărora beculeţul camerei de luat vederi le declanşează criza delirantă a iluminării.
Saltimbancii sunt sufletul oricărei circăreli – nasul lung, de Pinocchio, urechile înroşite de surescitare, ochii injectaţi de nesomnul studiului prin tomberoanele vecinilor complotişti, salturile mortale în vâltoarea sofismelor fără plasă de siguranţă la sol, scălâmbăielile dezarticulate în disperare de cauză – fac deliciul copiilor şi dau palpitaţii venerabililor bunici treziţi abrupt din letargia senectuţii. Nouă, celorlalţi, ne lasă senzaţia că am intrat fără voie în spaţiul tenebros al unui balamuc în degradare, de unde doctorii au sărit gardul în ospiciul vecin, de teamă să nu-i afecteze la mansardă radiaţiile aparatelor de interceptare şi telefoanelor de jucărie cu care se joacă pacienţii.
Ţesătura complicată a conspiraţiilor le provoacă unora plăcerea ludică a unui joc de societate, cu rolurile sale bine determinate şi regulile ce se adaptează pe parcursul desfăşurării jocului. Nu aş îndrăzni să vă tulbur farmecul pasiv al urmăririi jocului, dar prea multă atenţie acordată chefliilor se termină cu pierderea contactului cu lumea din afară. Aceea în care munciţi, mâncaţi, vă duceţi copiii la şcoală, citiţi o carte, vedeţi un film cu James Bond, foşnind popcornul în creştetul celui din faţă, vă juliţi la genunchi în Cheile Turzii, mâncaţi pită cu brânză şi roşii la o stână din Apuseni, dormiţi, vă trezeşte aburul cafelei şi o luaţi de la capăt zi de zi. Şi, de bine, de rău, vă place lumea asta aşa cum e ea.
Totul e ca saltimbancii să rămână prizonierii circului din tubul catodic. Nu vă imaginaţi că, odată ieşiţi de acolo, se vor da de trei ori peste cap, că-i număr cu noroc, ca să se transforme înapoi în oameni ca noi toţi. Pentru lumea de dincoace, ei sunt pierduţi pentru vecie. Când faci pe prost(ănac)ul cu voluptate, de atâtea ori, nu poţi spera să nu rămâi aşa.
