Daune de 150.000 de euro într-un caz de malpraxis: O femeie a murit după ce a fost tratată greșit la Cluj și Alba

Daune de 150.000 de euro într-un caz de malpraxis: O femeie a murit după ce a fost tratată greșit la Cluj și Alba

După un deceniu de procese, Tribunalul Alba a dat o sentință în cazul unei femei care a decedat în 2014 din cauza unor erori medicale în două spitale.

Femeia, în vârstă de 45 de ani, a ajuns inițial la Spitalul din Alba Iulia cu dureri toracice, însă a fost tratată pentru o afecțiune la mandibulă și ulterior transferată la Spitalul Județean de Urgență Cluj. Aici, deși încă avea simptome cardiace, a fost operată la mandibulă și a decedat câteva ore mai târziu din cauza unui infarct.

Magistrații au stabilit că decesul a fost cauzat de inacțiunile celor doi medici implicați, care nu au luat măsurile necesare pentru a diagnostica corect și a trata infarctul. În urma procesului, Tribunalul Alba a decis ca spitalele și medicii să plătească 150.000 de euro familiei victimei, sumă ce va fi acoperită de firmele de asigurări, scrie Alba24.ro.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Alba Iulia.

În 2022, familia a obținut deja o compensație de 90.000 de euro, însă dosarul a fost retrimis la Tribunal pentru rejudecare. Ancheta a relevat modificări în fișele medicale ale pacientei, inclusiv schimbarea diagnosticului și valorilor tensiunii arteriale, ceea ce a agravat suspiciunile privind malpraxisul.

Comenteaza