Dosarul de corupţie al fostului şef AJOFM Cluj Daniel Don, la un pas prescriere
- Scris de Ziua de Cluj
- 09 Dec 2019, 15:43
- Justiţie
- Ascultă știrea
Dosarul în care fostul şef al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don, este anchetat pentru fapte de corupţie este la un pas de prescriere, din cauza unor dispute juridice cu privire la constituirea completului specializat de judecată.
Procesul fostului șef AJOFM Cluj, Daniel Don, se află pe ultima sută de metri. Dacă magistratul Marius Lupea nu va emite o decizie în prima parte a anului viitor, fapta se va prescrie, relatează presa locală.
La ultimul termen de judecată din dosarul lui Daniel Don, magistratul a solicitat Colegiului de conducere al Tribunalului Cluj să trimită hotărârile anuale, din 2007 şi până în prezent, prin care judecătorii Secţiei penale au fost desemnaţi ca şi completuri specializate pentru soluţionarea cauzelor având ca obiect infracţiuni de corupţie. Cererea vine în contextul unor discuții vizavi de legalitatea completului de a judeca dosarele de corupție, potrivit aceleiași surse.
Colegiul de Conducere al Tribunalului Cluj nu a pus la dispoziția judecătorului hotărârile prin care au fost constituite completurile, ci a arătat că toți judecătorii au fost specializați.
Legea prevede că dacă un judecător se dovedește că nu este specializat pe judecarea cauzelor de corupție, întregul proces trebuie rejudecat, iar aceasta duce, de cele mai multe ori, la achitare.
Fostul șef AJOFM Cluj reclamă faptul că este judecat pentru luare de mită într-o situație în care el nu avea atribuții de serviciu.
Potrivit rechizitoriului, începând cu anul 2012, inculpatul Don Daniel a fost sprijinit în obținerea foloaselor bănești de către inculpatul Moteoc Marcu Marian, șoferul său, care colecta lunar banii pretinși. Sumele de bani respective au fost remise, de regulă, în sediul instituției, de cele mai multe ori în plicuri. După colectare, banii erau înmânați inculpatului Don Daniel sau, la indicațiile sale exprese, erau depuși fie în autoturismul de serviciu folosit de către acesta, fie într-un cont bancar.
Urmare a analizării declarațiilor de avere completate de către Don Daniel la data de 14.04.2014, aferent veniturilor obținute pe parcursul anului 2013, respectiv la data de 08.04.2015, corespunzător veniturilor obținute în anul 2014, s-a constatat că funcționarul public nu a declarat sumele identificate în conturile bancare la categoria activelor financiare, însă, procurorii nu au reușit să depisteze averea lui Don care ar fi putut proveni din activitatea infracțională de care este acuzat.