Fost funcționar al unei primării din Cluj, găsit în incompatibilitate de ANI! A fost sesizat Parchetul

Fost funcționar al unei primării din Cluj, găsit în incompatibilitate de ANI! A fost sesizat Parchetul
| Foto: wikipedia.org

Inspectorii Agenției Naționale de Integritate au găsit nu mai puțin de zece persoane în stare de incompatibilitate, conflict de interese sau cu avere nejustificată. Printre acestea, se numără și un fost funcționar al primăriei Chinteni.

Așadar, Lucian Ioan Tomi, fost funcţionar public în cadrul primăriei Comunei Chinteni din județul Cluj, a fost găsit în conflict de interese administrativ de către ANI. 

În calitate de consilier la Compartimentul Urbanism și Amenajarea Teritoriului, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Chinteni, a semnat o serie de autorizații de construire acordate unor persoane fizice/juridice, în baza documentațiilor tehnice elaborate de  societăți comerciale în cadrul cărora soția persoanei evaluate deținea calitatea de asociat și administrator.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 79, alin. (1), lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003 coroborat cu prevederile art. 445, alin. (1),  și art. 463 din O.U.G nr. 57/2019.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșire de către TOMI LUCIAN IOAN a infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal cu aplicarea art. 35, alin. (1) din același act normativ, întrucât, în exercitarea atribuțiilor de serviciu a semnat 225 de autorizații de construire  acordate unor persoane fizice/juridice, având la bază documentații tehnice elaborate de societățile comerciale în cadrul cărora soția acestuia deținea în perioada evaluată calitatea de asociat și administrator, fiind obținute astfel de către aceasta foloase patrimoniale constând în venituri salariale și dividende”, au transmis reprezentanții ANI.

Comenteaza