Fosta iubită a lui Adrian Kreiner, ucis prin tortură, ar fi implicată într-o crimă. Este acuzată că a învățat o tânără cum să își omoare mama ca să îi ia averea

Fosta iubită a lui Adrian Kreiner, ucis prin tortură, ar fi implicată într-o crimă. Este acuzată că a învățat o tânără cum să își omoare mama ca să îi ia averea
| Foto: mediafax

O femeie din Sibiu, acuzată că și-a ucis mama cu ajutorul unei asistente medicale, ar fi avut un al doilea complice, potrivit surselor judiciare.

Este vorba despre Adriana Viliginschi, fosta parteneră de viață a omului de afaceri Adrian Kreiner, ucis prin tortură, care a fost reținută pentru complicitate la omor calificat.

Prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Simion Dan-Octavian, a declarat că procurorul criminalist a dispus reținerea unei femei în vârstă de 40 de ani în cadrul anchetei privind uciderea mamei unei tinere de 38 de ani.

„Din administrarea probatoriului a rezultat că fiica victimei ar fi beneficiat de complicitatea intelectuală a unei alte persoane. Actele de complicitate s-ar fi concretizat în oferirea de sfaturi și informații menite să asigure derularea omorului și să împiedice tragerea la răspundere penală a autorilor, în întărirea sau întreținerea hotărârii autoarei de a săvârși fapta”, a precizat reprezentantul Parchetului, conform Mediafax.

Potrivit anchetatorilor, complicele a sfătuit autoarea cu privire la combinația de sedative care ar induce victimei o stare comatoasă, facilitând asfixierea acesteia, a sugerat distrugerea dispozitivului de stocare a imaginilor sistemului de supraveghere prin găurirea acestuia cu bormașina și i-a oferit suport moral înainte și după săvârșirea crimei.

Urmează ca judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu să fie sesizat cu propunerea de arestare preventivă a Adrianei Viliginschi.

Reamintim că, în decembrie 2025, o femeie de 38 de ani și o asistentă medicală au fost reținute de procurori, fiind inculpate pentru omor premeditat. Crima a avut loc în iunie 2024, iar ancheta a stabilit că fiica victimei ar fi premeditat uciderea și ar fi fost ajutată de asistentă.

Aceasta i-ar fi procurat fiicei o cantitate de sedative, care au fost strecurate în ceaiul victimei. După ce femeia a adormit, asistenta a injectat alte sedative și, împreună cu fiica, a asfixiat victima cu o pernă pentru a se asigura de decesul acesteia.

Comenteaza