Oraşul şi calitatea vieţii

Oraşul şi calitatea vieţii
Arhitectul Vasile Mitrea revine cu o nouă serie de articole, publicate de ZIUA de Cluj la rubrica “De pe tuşă”.

Simplist, calitatea vieţii ar putea fi trecută doar în domeniul preocupărilor sociale ale guvernării, ale administraţiei locale sau să fie trimisă în derizoriu, devenind, astfel, doar un slogan politic vehiculat din când în când. în realitate, acest deziderat permanent al unei societăţi este rezultatul unui summum de criterii ce variază de la o etapă la alta ale dezvoltării (exigenţe, posibilităţi), dar şi de la o comunitate la alta, în funcţie de tradiţie, nivel de cultură, aspiraţii, iar studii în acest domeniu- în Europa- au început în 1960 şi continuă şi azi, inclusiv la noi în ţară.

 

în aprecierea calităţii vieţii există un prim eşalon de factori ce condiţionează: structura şi vârsta populaţiei, condiţiile de muncă, veniturile, îngrijirea sănătăţii, serviciile, educaţia, felul locuirii, protecţia, cadrul instituţional şi altele. La rândul lor, aceşti factori pot fi obiectivi (cuantificabili în mare măsură) şi subiectivi, la ultima categorie putând fi amintiţi: starea de satisfacţie, calitatea societăţii, perceperea viitorului, gradul de solidaritate etc.

 

 De exemplu, la “starea de satisfacţie”, am putea semnala că - folosind note de la 1 la 10 - în România se ajunge doar la 6,2  (faţă de media din Uniunea Europeană, de 7,1),  în timp ce în Danemarca indicatorul atinge 8,4. Revenind la calitatea vieţii, reamintim că o analiză făcută pe un eşantion de 50 de oraşe din România şi folosind o grilă de 24 de criterii, Cluj-Napoca, împreună cu Aradul, întrunesc un punctaj de numai 6,25 faţă de Timişoara cu 7,25. Nici la sentimentul de securitate a individului nu suntem pe primul loc...

 

Renunţând acum la comentarea cadrului natural şi a celui social, ne vom ocupa în continuare doar de cel construit şi amenajat, iar în acest caz o primă necesitate este armonizarea a ceea ce a moştenit (la fondul locuibil: circa 20% de la secolele anterioare lui 1900 şi circa 80% din a doua jumătate a secolului XX), cu ceea ce s-a făcut după 1990, cu multe gafe şi cu ceea ce ne recomandă experienţele comunităţii europene.

 

 Amintim că în 2008, la Leipzig, Uniunea Europeană propunea adoptarea unui mod de viaţă bazat pe o cultură a locuirii – “Baukultur” – ce presupune, printre altele, şi reducerea disparităţilor dintre cartiere, ameliorarea zonelor defavorizate, echitate în ofertele faţă de cetăţeni, spaţii publice de calitate şi altele. Rezultă că noul Plan Urbanistic General (PUG) va trebui să fie rezultatul unui continuu dialog, pe faze, atât cu profesioniştii, cât şi cu societatea civilă, respectiv cu aspiraţiile acesteia.

 

Alături de reconsiderarea opţiunilor privind locuirea şi proximitatea naturii (iar pe această temă vom reveni!), nu vor putea fi neglijate preocupări ca: satisfacerea destinderii (pe multe planuri, până la poli de divertisment), asigurarea mobilităţii, prezervarea identităţii municipiului, personalizarea ambienturilor, eliminarea disfuncţiilor şi promovarea mixităţii etc.

 

 Deşi s-au punctat doar unele deziderate, rezultă că, de modul în care se preconizează adaptarea oraşului existent la exigenţele de mâine, va depinde calitatea vieţii – reflectată în indicele de atractivitate – şi în final, se favorizează sau nu o populaţie capabilă de o activitate eficientă şi creativă, ce-şi va putea asuma răspunderea privind viitorul.

 

Comenteaza