Parchetul General a deschis un dosar penal in rem în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale din 2024
Parchetul General a confirmat miercuri că, în luna iulie, a deschis un dosar penal in rem, după ce au fost depuse 600 de plângeri în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale din 2024.
'Ca urmare a depunerii de către o asociație a peste 600 de plângeri în contextul anulării alegerilor prezidențiale din decembrie 2024, la nivelul Secției de urmărire penală a fost constituit un dosar penal. La data de 27 iulie 2026, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem (cu privire la faptă). Precizăm că începerea urmăririi penale in rem reprezintă o etapă procedurală obligatorie, prevăzută de Codul de procedură penală, în cazul sesizărilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege', transmite Parchetul General într-un comunicat de presă.
Potrivit unor surse judiciare, plângerile au fost depuse de reprezentanți ai Asociației pentru Libertate și Egalitate Socială (ALES), în cadrul proiectului civic 'Valul Democrației - Restabilim drepturile anulate în 6 decembrie 2024'. Infracțiunile reclamate în plângerile depuse la Parchet ar fi de construire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, infracțiuni contra umanități, complicitate la uzurparea funcției, împiedicarea exercitării drepturilor electorale și represiune nedreaptă, vizate fiind persoane considerate responsabile de anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din anul 2024, a transmis Agerpres.
Asociația pentru Libertate și Egalitate Socială a mai anunțat, tot pe Facebook, că a depus o altă plângere penală, care vizează procurorii, personalul auxiliar și funcționari ai Parchetului General, care ar fi contribuit la înregistrarea și menținerea celor 600 de plângeri ca 'simple lucrări administrative'.
Curtea Constituțională a anulat turul 1 al alegerilor prezidențiale
Amintim că Curtea Constituțională a anulat în decembrie 2024 turul 1 al alegerilor prezidențiale. "În şedinţa din data de 6 decembrie 2024, Curtea Constituţională, în vederea asigurării corectitudinii şi legalităţii procesului electoral, şi-a exercitat atribuţia prevăzută de art.146 lit.f) din Constituţie şi, cu unanimitate de voturi, a hotărât următoarele: În temeiul art. 145 lit. f) din Constituţie, anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea preşedintelui României, desfăşurat în baza HG 756/2024 privind stabilirea datei alegerilor pentru preşedintele României în anul 2024 şi a HG 1061/2024 privind aprobarea programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea preşedintelui României în anul 2024", se arată în decizia CCR.
După ce CSAT a desecretizat informaţiile primite de la SRI, SIE şi Ministerul Afacerilor Interne cu privire la campania electorală derulată de Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale, informaţiile prezentate de SRI, SIE şi MAI indicau faptul că finanţarea campaniei candidatului independent Călin Georgescu pe TikTok s-a ridicat la un milion de euro, că au avut loc acţiuni ale unui actor cibernetic statal asupra infrastructurilor IT&C suport pentru procesul electoral şi că România este o ţintă pentru acţiuni hibride agresive ruse.
CITEȘTE ȘI: Oficial! Curtea Constituțională a anulat turul 1 al alegerilor prezidențiale











