Tânăr arestat pentru 30 de zile după ce a tăiat doi arbori dintr-o pădure din Cluj

Tânăr arestat pentru 30 de zile după ce a tăiat doi arbori dintr-o pădure din Cluj
| Foto: arhivă

Un clujean în vârstă de 24 de ani a fost reținut și este cercetat pentru tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național.

Polițiștii Secției Rurale Gherla au dispus luni, 19 decembrie, reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr, în vârstă de 24 de ani, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul infracțiunii de tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național.

"În fapt, acesta este bănuit că la data de 14 decembrie a.c., alături de un alt bărbat, s-ar fi deplasat într-o zonă împădurită situată pe raza comunei Fizeșu-Gherlii și ar fi tăiat doi arbori din speciile fag și gorun, cauzând un prejudiciu de peste 1.600 de lei.

Ulterior, bărbatul s-ar fi întors în respectiva zonă în scopul transportării materialului lemnos", au precizat reprezentanții IPJ Cluj.

În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut 24 de ore, iar ulterior, instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului. Polițiștii au precizat că sunt efectuate cercetări pentru fapte similare care ar fi fost comise în acest an.

Materialul lemnos a fost ridicat și predat reprezentanților Ocolului Silvic.

Comenteaza