Tradiţii ale presei româneşti din Cluj-Napoca

Tradiţii ale presei româneşti din Cluj-Napoca
Primul început de presă naţională la Cluj datează din 1845, când un grup de elevi români de la Liceul Academic (vizavi de Universitate) au hotărât să scoată o publicaţie manuscrisă în care să poată discuta liber doleanţele lor, încurajând în acelaşi timp creaţia literară.

Publicaţia este rodul trezirii la viaţă a unei intelectualităţi româneşti responsabile cu destinul poporului din care făcea parte, rodul influenţei directe a lui Avram Iancu, pe atunci elev la Cluj, şi a colegilor lui de clasă, Al. Pop (ulterior Papiu-Ilarian) şi Nicolae Popea, deveniţi redactori ai publicaţiei. Revista şi-a luat numele de Zorile sau Aurora pentru minte şi inimă, având ca deviză “numai cultura îi va scăpa pe români şi cultura numai naţională va fi”.

 

în articolul redacţional din primul său număr, intitulat “Nescari preliminari la Diorile pentru minte şi inimă”, Al. Papiu-Ilarian vorbea curajos de redeşteptarea naţiei şi de nevoia de a “întrerupe lanţurile întunecimei ce de atâţia seculi domneşte şi negreşte agereala minţii a belicoşilor români”. Revista era şi produsul “Societăţii de lectură” înfiinţate aici şi la ea vor colabora colegii lui Avram Iancu, între care Amos şi Al. Tordăşanu, Eliseu Armatu, C-tin Secăreanu, Iosif Hodoş, Ioan Rusu ş.a., majoritatea devenind tribuni ai Revoluţiei de la 1848.

 

Legătura dintre presă şi evenimentele social-politice importante din sânul naţiunii române este probată şi în cazul următoarei publicaţii – tot o revistă manuscrisă – numită în mod simptomatic Speranţa, cu subtitlul “Foaie beletristică a Societăţii de lectură a studenţilor români din Clusiu”, respectiv societatea “Iulia”, condusă de prof. Grigore Silaşi. Ca redactori ai publicaţiei figurează Virgil Barbulovici, Teofil Dragomir şi George Ilea.

 

Nu ştim exact când a apărut primul număr (unii susţin că în 1869, alţii că în 1874), cert e că revista porneşte la drum sub semnul luptei pentru unitatea naţională, având ca motto versuri din Hora Unirii a lui Vasile Alecsandri, din poezia lui G. Sion, Limba noastră, şi publicând articole precum “Despre cultura naţională” sau “Cugetări despre necesitatea conştiinţei de sine”, alături de o producţie literară cu substrat patriotic expres.

 

Prima revistă tipărită apare abia în 1874 şi poartă numele de Predicatorul săteanului român, fiind datorată remarcabilului patriot Nicolae Fekete Negruţiu, care a dus la Gherla o activitate editorială dintre cele mai fructuoase, tipărind şi conducând acolo mai multe reviste, între care şi Cărţile săteanului român, publicaţie scoasă în timpul războiului de independenţă, foarte combativă şi mobilizatoare.

 

Accentul este pus pe ridicarea maselor la o viaţă culturală demnă şi responsabilă. Tot el tipăreşte la Cluj în 1876 revista Lumea nouă, “gazetă serioasă şi voioasă”, iar în 1878 va aduce de la Gherla revista Amicul familiei, tipărind-o pentru o vreme la Cluj şi contribuind astfel la impulsionarea vieţii cultural-patriotice a oraşului de pe Someş, mai ales că pentru unele articole ale sale, combativul redactor va suferi mai multe amenzi şi “procese de presă”.

 

O nouă etapă în revuistica oraşului nostru va fi deschisă de protopopul greco-catolic al Clujului, Elie Dăianu, spiritului patriotic căruia oraşul nostru îi datorează înfiinţarea revistei Răvaşul (1903), revistă ce a atras atenţia lui Caragiale, care, în 1904, a făcut o vizită la redacţie, dorind să se mute în oraşul nostru în calitate de redactor. Revista beneficiază de colaborarea lui Aron Cotruş şi Ion Agârbiceanu, dar şi a lui O. Goga şi N. Iorga, volumul de Poezii al poetului “pătimirii noastre” bucurându-se de o frumoasă primire din partea lui Sever C. Dan.

 

în anii următori, revuistica clujeană consemnează şi alte apariţii, între care Orizontul (1906), condus de V.E. Moldovan, Calicul democrat, scos în 1910 de V.M. Munteanu, Solia satelor (1912), editată de Augustin S. Deac, şi Noi, cea dintâi publicaţie studenţească de la Cluj (redactor dr. Eugen Bianu), revistă reflectând în cel mai înalt grad viaţa şi preocupările tinerei generaţii, între care se numără sportul şi activităţile culturale.

 

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 va reprezenta pentru Cluj o adevărată schimbare de atitudine. Dacă anterior centrul presei româneşti a fost Braşovul, Sibiul sau Aradul, de acum înainte Clujul devine o adevărată “cetate a presei”, dominând de departe viaţa cultural-literară prin publicaţiile ei de mare efect.

 

De aici va porni mişcarea literară a Gândirii sau “localismul creator” reprezentat de Gând românesc, cea mai bună revistă clujeană din epoca interbelică, cât şi o susţinută activitate culturală şi literară, demnă de oraşul universitar pe care îl reprezintă, mişcare ce poate fi urmărită pas cu pas într-o serie de reviste literare de o mare diversitate, ca formule literare şi direcţii artistice. între acestea se situează Evoluţia (1921-1923), Cultura poporului (1921-1931), Societatea de mâine (1924-1944), Cultura (1924), Darul vremii (1930), Ardealul tânăr (1930-1931), Caleidoscop (1932-1935), Dacia nouă (1932-1937), Hyperion (1932-1935), Mâine (1935), Sympozion (1938-1939), Viaţa ilustrată (1934-1940).

Alături de revistele literare s-a creat o gazetărie politică pe măsură, atrăgând la început nume sonore din câmpul literar, cum ar fi Cezar Petrescu, Gib. Mihăescu, Lucian Blaga, Emil Isac, Ion Agârbiceanu ş.a., care au ridicat, prin prestaţia lor publicistică, nivelul gazetăriei româneşti clujene.

 

Astfel, imediat după Unire, apare la Cluj cotidianul Patria, condus de Ion Agârbiceanu, cel mai important ziar politic al Ardealului, urmat la puţin timp de Voinţa şi de Gazeta Ardealului, la care vor colabora Cezar Petrescu, Adrian Maniu, Gib Mihăescu, Lucian Blaga, D.I. Cucu, Radu Dragnea ş.a., scriitori care vor crea în 1921 şi un Sindicat al Presei Româneşti din Ardeal şi Banat, sindicat care va reuşi în numai un deceniu să edifice o Casă a Ziariştilor la Cluj şi un Cămin al Sindicatului, să organizeze mai multe congrese ale ziariştilor şi să editeze un număr important de publicaţii cu caracter specific, cum ar fi Gazeta noastră în 1921, Almanahul presei române (1926-1928), Almanahul presei române din Ardeal şi Banat (1928) sau Almanahul ziarului Ardealul (1940).

 

 Activitatea Sindicatului la Cluj a avut o consecinţă directă asupra dezvoltării presei politice din capitala Transilvaniei, aici apărând într-un timp scurt mai multe publicaţii politice, cum ar fi cele ale lui Averescu-Goga, ale liberalilor şi ţărăniştilor, cele mai importante ziare fiind în această vreme înfrăţirea (1920-1924), Naţiunea (1927-1946) şi Naţiunea română (1935-1938), Ţara noastră (1922-1938), România nouă (1933-1945) şi Tribuna lui Ion Agârbiceanu din anii 1938-1940.

 

Dictatul de la Viena din 1940 a dus, practic, la desfiinţarea întregii prese româneşti, cu grave repercusiuni pe plan moral.

 

După evenimentul de la 23 august 1944, presa românească clujeană a fost prezentată de publicaţii ca Lupta Ardealului (1946-1968), care în 1968 îşi schimbă numele în Făclia, apărând până la Revoluţie, când un grup de redactori înfiinţează Adevărul, devenit pentru scurt timp Adevărul în libertate şi, apoi, Adevărul de Cluj şi, mai apoi, din nou Făclia.

 

Alături de el, la Cluj au mai apărut Tribuna nouă (1945-1948) şi Ţară nouă (1945-1948), publicaţii care au contribuit în mod activ la procesele de modernizare şi de schimbare ale societăţii româneşti.

 

(din volumul “Incursiuni în presa românească”, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2009, pp. 175-178)

 

Comenteaza