Trei hoți de biciclete din Gherla au fost prinși de polițiști

Trei bărbați, suspectați că au furat biciclete și unelte din două magazine din Gherla, au fost reținuți, miercuri, de către polițiști în urma perchezițiilor desfășurate la locuințele acestora.

Doi dintre cei trei suspecți au fost arestați preventiv și își vor petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor.

Din cercetările polițiștilor a rezultat că cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 37 de ani, originari din Gherla, respectiv Sărmaș (jud. Mureș), au intrat cu forța, în perioada 9-10 ianuarie, în două magazine din Gherla de unde au furat unelte, biciclete și alte obiecte. Pagubele sunt estimate de anchetatori la 15.000 lei.

Poliția municipiului Gherla a descoperit la reședințele percheziționate, în data de 18 ianuarie, bunurile furate, iar 90% din prejudiciu a fost recuperat.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat.

La această operațiuni au participat Poliția orașului Sărmaș, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, specialiști criminaliști și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj.

Editor web: Nicușor Mitrea

Comenteaza