DISTRIBUIE
Moţiunea de cenzură va eşua! PSD plus-minus PC şi PNL au funcţionat ca o echipă de fotbal care, la un moment dat, s-a zăpăcit şi i-a confundat pe adversari cu partenerii.
Astfel încât PD-L, în loc să fie pus la zid şi supus presiunii unui gol decisiv, s-a trezit pe neaşteptate, graţie prostiei adversarilor, în posesia mingii. Ceea ce înseamnă că moţiunea de cenzură va eşua. Opoziţia pierde un moment extrem de important de oportunitate. Se va reîntâlni cu şansa pe care a avut-o în urmă cu câteva săptămâni, dar nu se poate şti când se va întâmpla asta. Până atunci, tandemul Băsescu - Boc rămâne la putere.
În momentul în care presa a descoperit şi a documentat furtul de mari proporţii care a avut loc în Parlament şi care a fost capturat de toate camerele de luat vederi, în sistemul de apărare al puterii a fost creată o uriaşă breşă. Odată documentat şi demonstrat acest furt, în condiţiile în care Legea pensiilor sensibiliza practic toate categoriile de populaţie, PSD, PC şi PNL aveau şansa de a zdrobi tandemul Băsescu - Boc. În paranteză fie spus, rămâne de neînţeles - şi nici nu s-a făcut o analiză serioasă în acest sens - de ce scandalul real a fost declanşat nu de opoziţie, ci de presă. Este opoziţia impotentă la capitolul reacţie rapidă? Nu mai are ea minimum de credibilitate pentru a devoala un uriaş furt şi pentru a declanşa reacţia societăţii civile? Dar să punem punct acestei paranteze, cel puţin pentru moment.
În momentul în care furtul din Parlament a devenit evident, opoziţia trebuia să se mobilizeze total. Cum? Trebuia să facă imediat recurs la cetăţeni. În ce mod? PSD, PC şi PNL trebuiau să ceară, în primul rând, membrilor de partid, în al doilea rând, simpatizanţilor partidului şi, în al treilea rând, celorlalţi cetăţeni afectaţi de Legea pensiilor şi de reaua politică guvernamentală, în acest domeniu, să iasă în stradă. Unde în stradă? Pretutindeni. Nu doar în Bucureşti, unde este greu şi costisitor de ajuns. Trebuia organizată imediat pichetarea tuturor sediilor PD-L din România. Pichetarea tuturor birourilor din colegii ale parlamentarilor PD-L şi UDMR. Pichetarea domiciliilor acestora. Această operaţiune trebuia iniţiată de către partide împreună sau nu cu sindicatele. Sindicatele, la rândul lor, trebuiau să iniţieze asemenea operaţiuni de masă care să pună presiune de jos în sus asupra Guvernului şi Preşedinţiei. Abia după consumarea acestei etape, cu întregul dispozitiv “încălzit”, opoziţia şi sindicatele ar fi trebuit să ia cu asalt, în sens democratic şi nu în sens anarhic, Guvernul şi Preşedinţia.
Pe acest fond, în câteva săptămâni, exact câte au fost irosite până în prezent, trebuia introdusă moţiunea de cenzură, dar şi acţionat simultan în sensul suspendării din funcţie a Preşedintelui Traian Băsescu. Dubla operaţiune ar fi fost încununată cu succes. Exercitându-se o presiune om la om, nominală, în ceea ce-i priveşte pe parlamentarii puterii, mulţi dintre ei ar fi înţeles că nu mai pot continua această aventură îndreptată împotriva propriei populaţii. Şi ar fi cedat. Rezultatul ar fi fost că moţiunea de cenzură şi suspendarea ar fi reuşit.
Acum nu putem consemna decât faptul că opoziţia şi-a consumat în gol toate cartuşele. Iniţiativa se afla, din nou, în tabăra puterii. Eşecul demersului legat de moţiunea de cenzură e aproape sigur.
În momentul în care presa a descoperit şi a documentat furtul de mari proporţii care a avut loc în Parlament şi care a fost capturat de toate camerele de luat vederi, în sistemul de apărare al puterii a fost creată o uriaşă breşă. Odată documentat şi demonstrat acest furt, în condiţiile în care Legea pensiilor sensibiliza practic toate categoriile de populaţie, PSD, PC şi PNL aveau şansa de a zdrobi tandemul Băsescu - Boc. În paranteză fie spus, rămâne de neînţeles - şi nici nu s-a făcut o analiză serioasă în acest sens - de ce scandalul real a fost declanşat nu de opoziţie, ci de presă. Este opoziţia impotentă la capitolul reacţie rapidă? Nu mai are ea minimum de credibilitate pentru a devoala un uriaş furt şi pentru a declanşa reacţia societăţii civile? Dar să punem punct acestei paranteze, cel puţin pentru moment.
În momentul în care furtul din Parlament a devenit evident, opoziţia trebuia să se mobilizeze total. Cum? Trebuia să facă imediat recurs la cetăţeni. În ce mod? PSD, PC şi PNL trebuiau să ceară, în primul rând, membrilor de partid, în al doilea rând, simpatizanţilor partidului şi, în al treilea rând, celorlalţi cetăţeni afectaţi de Legea pensiilor şi de reaua politică guvernamentală, în acest domeniu, să iasă în stradă. Unde în stradă? Pretutindeni. Nu doar în Bucureşti, unde este greu şi costisitor de ajuns. Trebuia organizată imediat pichetarea tuturor sediilor PD-L din România. Pichetarea tuturor birourilor din colegii ale parlamentarilor PD-L şi UDMR. Pichetarea domiciliilor acestora. Această operaţiune trebuia iniţiată de către partide împreună sau nu cu sindicatele. Sindicatele, la rândul lor, trebuiau să iniţieze asemenea operaţiuni de masă care să pună presiune de jos în sus asupra Guvernului şi Preşedinţiei. Abia după consumarea acestei etape, cu întregul dispozitiv “încălzit”, opoziţia şi sindicatele ar fi trebuit să ia cu asalt, în sens democratic şi nu în sens anarhic, Guvernul şi Preşedinţia.
Pe acest fond, în câteva săptămâni, exact câte au fost irosite până în prezent, trebuia introdusă moţiunea de cenzură, dar şi acţionat simultan în sensul suspendării din funcţie a Preşedintelui Traian Băsescu. Dubla operaţiune ar fi fost încununată cu succes. Exercitându-se o presiune om la om, nominală, în ceea ce-i priveşte pe parlamentarii puterii, mulţi dintre ei ar fi înţeles că nu mai pot continua această aventură îndreptată împotriva propriei populaţii. Şi ar fi cedat. Rezultatul ar fi fost că moţiunea de cenzură şi suspendarea ar fi reuşit.
Acum nu putem consemna decât faptul că opoziţia şi-a consumat în gol toate cartuşele. Iniţiativa se afla, din nou, în tabăra puterii. Eşecul demersului legat de moţiunea de cenzură e aproape sigur.
DISTRIBUIE
Comenteaza
