Video Tarcea: ”Ai o idee realistă pentru a îmbunătăți cartierul sau zona în care locuiești? Hai să o discutăm!”

Tarcea: ”Ai o idee realistă pentru a îmbunătăți cartierul sau zona în care locuiești? Hai să o discutăm!”
| Foto: captura video - Dan Stefan Tarcea Facebook

S-a dat liber la propunerile cetățenilor pentru ce trebuie regândit sau ce lipsește în cartierele din Cluj-Napoca. Viceprimarul promite că va implementa ideile bune și necesare ale clujenilor. 

Viceprimarul Clujului lansează o propunere curajoasă pentru oraș. Acesta dorește să îi implice pe cetățenii din Cluj-Napoca în deciziile administrației cu privire ce se poate îmbunătăți în cartiere. 

Astfel Dan Ștefan Tarcea le transmite cetățenilor orașului să vină cu propuneri realiste pentru îmbunătățirea vieții din cartierele orașului, pe care promite că le va analiza și implementa. 

”Nimeni nu cunoaște un cartier mai bine decât cei  care locuiesc acolo. De aceea vreau să aud direct de la voi, clujenii, ce idei aveți pentru zona în care trăiți. Vreau să facem cartierele să funcționeze mai bine și vreau să vă implic cât mai mult în acest proces.

Aici mă interesează propineri realiste- lucruri care pot fi organizate mai bine în cartier, ce lipsește sau ce ar putea fi regândit și completat în următorii ani. Lăsați-mi ideile voastre în comentarii sau mesaje, iar în vizitele următoare le discutăm împreună, la fața locului, direct în cartiere — acolo unde se văd cel mai clar nevoile reale.

E un demers simplu: vreau, împreună cu voi, să găsim și să conturăm soluții reale care chiar pot face diferența în cartiere”, transmite Tarcea, care mereu citește atent comentariile clujenilor pentru a afla ce au oamenii cu adevărat nevoie. 

În doar o oră de la postarea mesajului au curs zeci de comentarii pe pagina de Facebook a viceprimarului venite de la clujeni din diferite zone ale orașului. 

Comenteaza