CE MAŞINI CONDUC PERSONALITĂŢILE: Azi, Bogdan Marişca
- Scris de Ziua de Cluj
- 21 Mai 2014, 19:30
- Life
- Ascultă știrea
Pilotul de raliuri Bogdan Marişca este un bun cunoscător al automobilelor. Prin mâinile sale au trecut numeroase tipuri de maşini, însă noi l-am întrebat care este maşina pe care a ales să o conducă în viaţa de zi cu zi.
El deţine în prezent un Audi A6 Avant, cu un motor de 3000 de cmc TDI, luat în 2006. Este printre puţinii conducători ai unor astfel de bijuterii care nu a trebuit să o plătească. A primit-o în urma unui parteneriat. Cei care vor totuşi să urce la volanul acestui bolid trebuie, în funcţie de model şi de tipul de combustibil folosit, să scoată din buzunar între 41.000 şi 64.000 de euro (TVA inclus). Cea mai scumpă variantă ajunge chiar şi până la 81.000 de euro.
Înainte de a-şi achiziţiona maşina, prin garajul său au trecut două Ford-uri. Începuturile au fost în schimb modeste, primul său automobil fiind unul de fabricaţie românească, o Dacie.
Dacă ar fi să-şi ia altă maşină, ar alege tot ceva din gama VW-Audi: "sunt fan al gamei VW - Audi - Skoda. Aş avea destule opţiuni, oricum încă nu se pune problema, mă orientez spre cele de curse", spune acesta.
De-a lungul carierei, pilotul de raliuri Bogdan Marişca a luat parte la 178 de curse, palmaresul său numărând 6 titluri de campion. A condus maşini precum Mitsubishi Lancer Evo 7 şi Subaru Impreza N 15, maşină pe care o pilotează şi în prezent.
Citeşte şi: CE MAŞINI CONDUC PERSONALITĂŢILE: Azi, Marius Nicoară
Teodora Demian