Esca noastră. Interviu cu prima vedetă TV din Cluj. "Ca dvs nu mai prezintă nimeni știrile"

I se poate spune, fără emoţii, Esca de Cluj. A fost prima vedetă de televizune din oraş, în accepţiunea occidentală a termenului: avea şofer la scară, era promovată intens, nu îşi putea schimba culoarea părului şi nu avea voie să "o facă lată" în cluburi. A prezentat, începând cu 1997, principalul jurnal de ştiri al ProTV Cluj, iar dacă "bâlbele te umanizează", cum spunea un producător TV, pe numele său Claudiu Moisescu, atunci ea a fost, în primele şase luni la pupitrul ştirilor, un roboţel. Cristina Şendrea, care pe vremea când lucra la Pro era Cristina Pintilie, este (sau ar trebui să fie) un reper pentru oamenii de televiziune din prezent, deşi nu mai lucrează în domeniu de peste 10 ani. 

ZIUA de CLUJ vă prezintă un interviu cu Cristina, în care ea vorbeşte de avantajele şi obligaţiile sale din acea perioadă, despre momentele frumoase şi cele de dat la "cârcotaşi", despre cum interpretează ceea ce vede acum la televizor.

- Ai fost prima vedetă de televiziune din Cluj, la un post care a schimbat percepția românilor despre televiziune. Cum îți amintești acea perioadă din viața ta?
- Norocul meu a fost că în acea perioadă singura distracție a românilor era televizorul. În anii 90, dacă ajungeai la TV, erai mare vedetă. Unele dintre tinerele de atunci sunt și acum celebre. Sunt și eu undeva în coadă. Spun asta pentru că, de fiecare dată când mă duc la piață, adevărații mei fani, oamenii care lucrează acolo, mă întreabă și în ziua de astăzi când mai apar la știri. "Ce păcat...". Și ca să mă facă să mă simt bine, unii adaugă "ca dvs nu mai prezintă nimeni știrile". Era o perioadă de pionierat în presă, majoritatea colegilor mei erau ingineri, adică fără studii de presă. Ne-am specializat la locul de muncă. Făceam totul cu o pasiune de neimaginat, stăteam la serviciu peste 10 ore în fiecare zi. Când erau alegerile, locale, naționale sau pentru președinte, nici nu mai plecam acasă. Primele luni, cred că vreo trei, nu am fost plătită, dar abia dacă am observat. Esca era etalonul, lansat pe piață de ProTV. După apariția ei, toți producătorii ne puneau să ne tundem ca ea, să zâmbim ca ea. În plus, cel/cea care lansa un program local de știri, trebuia să aibă o figură "virgină", adică să fie o față nouă, nu prea frumoasă, reprezentativă pentru tipologia românească. A fost un dezavantaj că aveam un păr dificil de aranjat, a contat însă că eram credibilă, șatenă cu ochi căprui și nu mai apărusem la TV.

- Cum ai devenit prezentatoare la ProTV Cluj? Pe vremea aceea, toate fetele din oraș se visau la pupitrul tău.
- Poate că toate fetele se visau în locul meu, eu însă nu mă gândeam la asta. Am fost o săptămână la un training la București și am avut un producător extrem de reținut în informații, nu zicea mare lucru despre meseria de crainic. Mă chinuiam să citesc ceva pe mimica lui, să văd dacă e bine, nu vroiam să mă fac de râs. Mi-a spus că să mă fac prezentatoare și atât. Am venit la Cluj mai bulversată decât am plecat. Tot drumul m-am gândit și nu am ajuns la nicio concluzie. În plus, nici nu mă tunseseră. Era complicat. Înainte cu o zi de apariția în direct de la Cluj, am fost chemată în biroul directorului. Acolo, un domn de la București, pe care nu mai știu cum îl cheamă, mi-a arătat o prezentatoare de la o televiziune fraceza și mi-a zis că seamănă cu mine. Era un punct de plecare...am început să sper. Eram cinci fete pentru postul meu. În acea după-masă mi-a spus că eu voi prezenta știrile, cu părul prins în coadă. Am intrat, iar după buletin, m-am întâlnit cu Loredana Groza, venise la concertul de lansare. Mi-a zis ceva de genul "prezinți excelent, dar arăți că o gospodină făcând sarmale!". În primele 6 luni, nu am dat nicio bâlbă. Colegii din presă credeau că știrile sunt înregistrate. De emoții și de concentrare. Apoi, când m-am mai relaxat au început și bâlbele.

- ProTV a adus stars-system-ul la Cluj, dar și niște principii profesioniste. Ce beneficii aveai și ce obligații?
- Păi, nu prea se știa ce este televiziunea. Așa că sistemul PRO era sfânt, respectat de toți. Au apărut fișele de post, actele adiționale la contractul de muncă, repartizarea sarcinilor într-o redacție. Au reușit să mă responsabilizeze și mai mult regulile impuse. Adică eu eram cea care finaliza munca de peste zi a unei echipe. Dacă eu greșeam, toată lumea avea sentimentul că a muncit degeaba. Dacă ieșea bine, satisfacția zilei era asigurată. Vorbesc mult despre echipă... însemna totul. Poate pentru că petreceam mult timp împreună. Nu m-am împăunat niciodată că eu sunt cea deșteaptă, frumoasă sau devreme acasă. Eram nimeni fără ei. Sigur și fără șansa pe care mi-a dat-o acel regizor. ProTV avea stars system, a adus modelul în România, l-a aplicat întocmai și a investit mult în promovare. Îmi aduc aminte că una dintre îndatoririle mele era să ies printre oameni, să împart căciuli, tricouri, autografe. Se organizau acele curți PRO. Veneau atât de mulți oameni că se oprea circulația pe străzi. Beneficiile erau clare: nu stăteam la coadă la impozite, la magazine, la doctor chiar. Obligațiile erau însă și mai multe. Nu puteam să-mi schimb culoarea părului, să-mi fac unghii ciudate, să mă distrez (destrăbălez) în cluburi, trebuia să fiu un exemplu de purtare și comportament în societate. Aaa, nu aveam voie să mă bronzez în concedii. Contractul meu de muncă avea un act adițional, pe care l-am semnat cu mare drag, care avea stipulat printre altele că trebuie să-mi îmbunătățesc în mod continuu cunoștințele de limba română, să am un regim de viață echilibrat, să vin la serviciu odihnită și sătulă.

- Toată lumea știe că live-urile sunt cu surprize. Care e momentul deosebit, plăcut sau dimpotrivă, penibil, petrecut în direct, de care îți aduci aminte cel mai des?
- Sunt multe. Am fost dată și la cârcotași, o singură dată. Gerhard Schroeder, ditamai cancelarul Germaniei, a venit într-o vizită de o zi la Cluj. Toți am fost consemnați la birou, înainte cu o zi și cu o zi după. Non-stop. Am avut transmisii multe, inclusiv un buletin întreg de la Cluj. La jurnalul de la ora 23.00, am greșit anul în care au murit acei soldați nemți, și în loc de 1940, ceva de genul, am zis 19940. Au comentat la adresa mea, eu însă nu am reușit să mă bucur de publicitatea făcută. N-am fost bună de nimic câteva zile.

- Au existat colegi care au plecat mai apoi la București. Ți s-a oferit și ție această oportunitate? Sau tu ți-ai dorit să ajungi la un post național?
- Am avut două ocazii mari să plec la București: când s-a lansat televiziunea Prima - să fiu crainica principală și cea de-a doua, prin 2005, când m-au chemat la București la Pro să fiu producător general pe reportajele din țară. Eu însă de fiecare dată am avut alte planuri personale. Îmi doream copii, familie. O astfel de funcție cerea dedicare totală.

- Cum vezi acum ceea ce se întâmplă la televiziunile din Cluj? Televiziunile naționale cum ți se par, față de momentul când apăreai tu "pe sticlă"?
- Așa cum spuneam la început... televiziunea nu mai este singura distracție a românilor. Acum oamenii mănâncă, se distrează și lucrează sănătos. Este o așezare a lucrurilor pe alte criterii. Ca să fii vedetă, deși este un termen relativ, trebuie să apari la ore de audiență maximă, să faci lucruri extraordinare, pot fi și negative, și să apari continuu, să intri în casele oamenilor, cum se spune, în fiecare zi. Aparițiile săptămânale sau ocazionale nu mai conteză, lumea nu mai are timp. Eu consideram pe vremea mea că doar Mutu este vedetă, în accepţiunea din DEX: conduce mașini scumpe, se îmbracă și se poartă extravagant. Prin anii 2000 se cereau la TV fete care erau mai degrabă deștepte decât frumoase, la ProTV era altfel. Nu știm care metodă este mai bună. Ce se caută încă în continuare sunt fetele/ băieții deștepți care arată bine. Am citit recent în Dilema o acuză frumoasă. O jurnalistă italiană i-a spus alteia "Ce față de radio ai!". Am râs bine. Mie îmi creează emoții în continuare radioul, nu m-am gândit că oamenii de radio trebuie aibă doar voce bună.

- Ce faci acum? Te-ai mai întoarce în TV?
- Acum lucrez la Pactul Regional Nord-Vest de Ocupare și Incluziune Socială), PR-ist. E bine că am colegi care apreciază creativitatea. Am mai încercat și alte locuri de muncă, dar nu m-am adaptat din diverse motive. Am copii, familie, ce mi-am dorit dintotdeauna. Nu vreau să fiu genul de mamă care îi vede pe copii doar când dorm și care își angajează două bone. Mi-ar plăcea să le combin armonios. Televiziune? Da, cu majuscule și bold. Oricând, pe orice poziție....după ce lucrezi în presă, orice domeniu ți se pare lipsit de conținut, mobilitate, sensibilitate, de tot. Omul este însă cea mai adaptabilă ființă, nu?