Petrecere "Chill Pill" şi târg de obiecte handmade, în week-end la Iulius Mall (P)

Petrecere
Sfârșitul de săptămână aduce voie bună la Iulius Mall Cluj. Cei care își doresc să se relaxeze în aer liber, în compania muzicii și a prietenilor, sunt invitați la „Chill Pill", iar cei care iubesc obiectele lucrate manual sunt așteptați la Târgul Handmade.

De vineri până duminică, în perioada 9 - 11 septembrie 2016, parterul Atriumului Iulius Mall Cluj găzduiește Târgul Handmade. Expozanți cu imaginație și îndemânare își vor prezenta creațiile originale, care pot adăuga un plus de personalitate unei ținute sau unui colț de locuință. Bijuterii unicat, din materiale neconvenționale, pietre prețioase și semiprețioase, genți și accesorii vestimentare, decorațiuni, cutii pentru podoabe și multe alte articole create manual sunt propunerile pentru cei care apreciază piesele inedite.

Duminică, de la ora 12.00, recomandarea Iulius Mall Cluj pentru cei care vor să își reîncarce bateriile în așteptarea unei noi săptămâni este „Chill Pill". Evenimentul este organizat de CooltUrban, în parteneriat cu United Business Center, și este gândit ca o modalitate interactivă de petrecere a timpului liber. În Iulius Parc își vor da întâlnire toți cei care iubesc muzica electronică și nu numai, invitați la petrecere fiind S-T-Phan, Socol, Blanilla & The Flying Quartet şi Ugly Astronaut. În plus, ritmurile antrenante vor fi completate cu activități interactive și demonstrații de artă urbană.

Comenteaza