Stephen Hawking, avertisment pentru specia umană
- Scris de Ziua de Cluj
- 18 Noi 2016, 16:05
- Life
- Ascultă știrea
"Trebuie să continuăm să călătorim în spațiu pentru viitorul omenirii", a susținut Hawking în cadrul unei conferințe organizată la Universitatea Cambridge în urmă cu câteva zile. "Nu cred că vom supraviețui încă 1.000 de ani dacă nu vom pleca de pe această planetă fragilă".
Recent, astrofizicianul britanic a atras atenţia asupra faptului că, a contacta eventuale civilizații extraterestre mai evoluate tehnologic sau de a dezvolta și perfecționa inteligența artificială (AI) ar putea fi "fie cel mai bun lucru, fie cea mai mare catastrofă care s-a întâmplat vreodată omenirii", relatează siencealert.com.
Hawking se teme de faptul că dezvoltarea unor "arme autonome puternice" ar putea avea consecințe dramatice pentru specia umană.
De asemenea, omul de ştiinţă este rezervat și cu privire la posibilitatea colonizării planetei Marte în viitorul apropiat, despre care spune că ar fi o soluție viabilă doar peste aproximativ 100 de ani, ceea ce ar trebui să ne facă "să fim mai atenţi" în următoarele decenii.
Fără a mai pune la socoteală pericolele "clasice" reprezentate de efectele devastatoare ale schimbărilor climatice, izbucnirea unor pandemii globale din cauza proliferării de microorganisme ce au devenit rezistente la antibiotice sau arsenalele nucleare ce ar putea intra pe mâna unui lider politic nebun, omenirea ar putea să se confrunte în curând și cu alte tipuri de pericole letale, la care nu este pregătită să răspundă.
La sfârșitul anului trecut, Stephen Hawking a devenit membru al unei coaliții formată din peste 20.000 de cercetători și experți în diferite domenii, printre care Elon Musk, Steve Wozniak și Noam Chomsky, care cer interzicerea la nivel internațional a programelor de cercetare privind construcția unor arme autonome ce pot ataca ținte fără a necesita intervenția oamenilor.
"Sunt mai convins ca niciodată că nu suntem singuri", susține astrofizicianul în noul său film, "Stephen Hawking's Favourite Places" referindu-se la alte civilizaţii care ar trăi în Univers. Însă, dacă vom fi găsiți de extratereștri, "aceștia vor fi cu mult mai puternici decât noi și ar putea să considere că omenirea este la fel de importantă cum considerăm noi că sunt bacteriile".
De aceea, susține Hawking, avem nevoie de un plan de rezervă și am putea supraviețui propriilor noastre greșeli dacă nu am fi dependenți de o singură planetă. Dacă în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat nu vom reuși să colonizăm alte planete, omenirea nu va rezista, ca specie, mai mult de încă un mileniu.
Deși acest avertisment este unul dur, Hawking susține că rămâne un optimist și a descris anul 2016 drept "o minunată perioadă în care să trăiești și să studiezi fizica teoretică".
"Să nu uitați să vă uitați mereu în sus, spre stele și nu în jos, spre pământ (...) Încercați să înțelegeți ce vedeți, întrebați-vă ce face Universul să existe. Fiți curioși (...) Oricât de grea poate părea viața, există mereu ceva ce veți putea face cu succes. Important este doar să nu vă dați bătuți", i-a îndemnat el pe studenții de la Cambridge.