De weekend. Bijuterii din oraşul-comoară: în căutarea Cetăţuii pierdute

Cetatea de la Căpâlna este, ca și surata ei de la Piatra Roșie, un obiectiv pentru turiștii neleneși. La cetate se ajunge după un drum de doi kilometri, prin pădure, cu urcușuri pieptișe, pe alocuri.

Traseul spre cetate este ca un drum inițiatic, cu cotituri nebănuite și probe de agilitate, dar la final simți că a meritat toata osteneala. Nu e amenajată, nu e dichisită, însă te vrăjește prin tăcerea pietrelor dacice și siluetele fantomatice ale arborilor care au crescut deasupra lor. Căpâlna poate fi un aperitiv sau un desert pentru Transalpina, deoarece localitatea se află chiar la începutul (sau sfârșitul) dinspre Transilvania al frumoasei șosele. De la Sebeș, ai de străbătut 17 km, spre Novaci. Odată ajuns la podul din localitate, trebuie să îți lași mașina și să o iei la picior spre cetate. Se poate parca în fața pensiunii Podul Cetății sau la marginea drumului.

De acolo, urcușul începe lin, direct prin grădinile oamenilor. Câte un dulău te latră furios din loc în loc, apărându-și teritoriul, asa că e bine să pornești la drum voinicește, cu un băț de încredere în mână. Săgețile roșii indică tot inainte, te intrebi dacă cetatea nu e cumva pata alburie de la mijlocul dealului înalt din față, dar apoi drumul cotește brusc la stânga și ajungi deasupra grădinilor. Pădurea bătrână te străjuiește în dreapta, cu frunze uscate și cu pete albastre de toporași, iar în stânga te farmecă o mică turmă de oi cu mieluți frumoși ca în ilustrate, căci e vremea lor, și se lasă fotografiați, dar numai de departe.

Drumul urcă mai departe, observi că ești la același nivel cu ultimele case cățărate pe dealul de vizavi. Este momentul în care constați că cei care au măsurat 2 km de jos și până la cetate au fost din calea afară de indulgenți cu distanțele. Drumul forestier, tăiat cu lama buldozerului, se scufundă temeinic în pădure, printre copaci gigantici și rădăcini fabuloase. Un pârâu se prăvălește pe lângă el. Foșnetul frunzelor și susurul apei, străbătute de cântecul păsărilor alternează cu răbufniri furioase ale vântului care suflă cu ciudă, ca un duh care păzește comoara muntelui.

Din același număr de magie face parte și căprioara pe care o vezi, dacă ai noroc, zvâcnind pe culmea din față, ca într-un vis. Un luminiș te amăgește apoi în față, dar nu, nu ai ajuns la cetate, căci drumul se viclenește și o cotește din nou, și mai abrupt, la stânga. Stors de vlagă și suflat de vânt rece peste transpirația fierbinte, ajungi în cele din urmă pe platoul de sus.

Panoul pe care sunt scrise datele istorice ale Cetății Căpâlna, dar și decorul care se schimbă dintr-o dată sunt semne că ai ajuns în pragul cetății. Pădurea ostilă de fag s-a preschimbat în împărăție de mesteceni, presărată cu stejari bătrâni, iar cerul însuși a devenit albastru electric.
Accesul spre cetate se face printr-o șa îngustă, pe care dacii au fortificat-o cu palisade și cu valuri de pământ. Vechiul zid apare dintr-o dată, ca într-un basm, printr-o despicătură tăiată de arheologi într-un val de pământ.

Pietrele mari, așezate cu rost, una peste alta stau acum la rădăcina unui copac solid, care te duce imediat cu gândul la Copacul Alb din Gondor, plăsmuit de J.R.R. Tolkien. Turnul prin care se face intrarea în cetate și-a păstrat fundațiile destul de bine. Pornind de la el, poți începe să înconjuri cetatea, care apăra vârful dealului, urmând configurația terenului. Poteca, pe alocuri blocată de tufișuri țepoase, trece chiar prin inima vechiului „murus dacicus", fiind flancată uneori la stânga, alteori la dreapta, câteodată din ambele părți, de porțiuni de zid.

Străbați tot cercul zidului de apărare și parcă ai încheiat un ritual. Ești sus, în vârful muntelui (mă rog, dealului), în mijlocul Cetății Căpâlna, la capătul unui drum greu, însă au dispărut orice oboseală, dureri, junghiuri, mușchi încordați sau vreo frustrare față de felul în care statul român a înțeles să aibă grijă de un monument inclus în 1999 pe lista UNESCO. Simți doar liniștea de la capătul drumului. Calea de întoarcere e floare la ureche față de urcuș. Multe porțiuni pot fi „tăiate" în diagonală, cățeii își fac siesta, iar la pensiunea Podul Cetății se poate lua o masă întremătoare.

Restaurarea costă 24,5 milioane

Monumentul UNESCO de la Căpâlna este singura cetate dacică pentru care autoritățile au realizat o documentație tehnico-economică privind restaurarea și punerea în valoare, a anunțat recent arhitectul șef al Consiliului Județean (CJ) Alba, Eugenia Mărginean, citată de Agerpres. În baza acestei documentații, CJ Alba a transmis Ministerului Culturii o solicitare de finanțare a lucrărilor de restaurare, suma necesară fiind estimată la 24,5 milioane de lei. Pe lângă restaurarea cetății se are în vedere amenajarea unui centru de informare și reabilitarea căii de acces prin pădure.

Apăra nucleul statului dac

Potrivit arheologilor, pietrele de calcar folosite la ridicarea cetății au fost aduse la Căpâlna de la Măgura Călanului, la fel ca și în cazul cetăților din Munții Orăștiei, ceea ce demonstrează rolul militar important al acesteia. Rostul cetății era de a supraveghea drumul care străbătea Carpații, pe Valea Sebeșului, spre nucleul statului dac. După tehnica de construcție și planul său, arheologul Ioan Glodariu afirmă că această cetate a fost ridicată fie în ultimii ani de domnie ai lui Burebista (82 î. Chr. -44 î. Chr.), fie - mai probabil - imediat după.

Potrivit acestuia, fortificația a avut un rol exclusiv militar. Există însă și istorici care susțin că la Căpâlna și-ar fi avut reședința o căpetenie tribală. Oricum, Căpâlna este considerată în mod unanim unul dintre cele mai interesante și cele mai reprezentative monumente ale civilizației dacice, motiv pentru care a fost inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, alături de Sarmizegetusa, Costești, Blidaru, Piatra Roșie și Bănița.

(Articol publicat iniţial în 2014, autor Cluj Travel)