Al Di Meola, mesaj de recunoștință după internarea în spitalul din Capitală: "Sunt pe veci recunoscător pentru tot. Nu aș fi aici dacă nu..."

Al Di Meola, mesaj de recunoștință după internarea în spitalul din Capitală: "Sunt pe veci recunoscător pentru tot. Nu aș fi aici dacă nu..."
| Foto: Facebook

Celebrul chitarist Al Di Meola a fost internat de urgență la Spitalul Bagdasar-Arseni din București, după ce a suferit un infarct, în urmă cu câteva zile, în timpul unui concert pe care îl susținea în Capitală.

Starea renumitului chitarist Al Di Meola este stabilă acum. Reamintim că artistul american a suferit un atac de cord pe scenă, miercuri seara, în timpul concertului de la Arenele Romane, din Capitală. Chitaristul a fost dus de urgență și internat, la miezul nopții, la Spitalul Bagdasar Arseni, unde medicii i-au montat patru stenturi la inimă.

Al Di Meola și-a ținut la curent fanii cu informații privind refacerea sa, acesta postând și un mesaj de recunoștință pentru medicii și asistentele care îl îngrijesc:

„Mă simt mult mai bine! Vă mulțumesc pentru toate urările de bine și comentarii. Nu aș fi aici dacă nu ar fi fost cardiologul meu, dr. Valentin, de la Spitalul Bagdasar Arseni din București!

O s-o las mai ușor în perioada ce urmează. Trebuie să mă recuperez complet ca să mă pot întoarce la muzică și să o văd crescând pe fiica mea, Ava. Sunt pe veci recunoscător pentru tot”, a transmis Al Di Meola, pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, medicii și asistentele din România au primit mulțumiri pentru felul în care l-au îngrijit pe chitarist și din partea soției muzicianului, Stephanie:

„Și-a revenit complet, este de un milion de ori mai bine decat era ieri. Vreau sa multumesc doctorilor, asistentelor și spitalului din Romania, din Bucuresti. O sa merg pana acolo, sa fiu alaturi de el. Știu ca a primit cea mai buna ingrijire posibila. Știu ca este o armata de oameni alaturi de el”.

Comenteaza