Video Armin van Buuren a vorbit la State Of Trance despre Untold: "Nu am mai avut parte nicăieri de așa de multă dragoste"

Armin van Buuren a vorbit la State Of Trance despre Untold: "Nu am mai avut parte nicăieri de așa de multă dragoste"

Armin van Buuren a vorbit joi seara în emisiunea sa State Of Trance Episode 926 despre Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din Europa.

 „Weekendul trecut am mixat unul dintre cele mai mari spectacole ale mele, a fost un mini Armin, la unul dintre cele mai mari festivaluri din Europa, Untold, care a celebrat 5 ani. Am vrut să fac ceva special și a funcționat, a fost uimitor. Vremea nu ne-a fost favorabilă. Din păcate a început să plouă spre final. Vreau să le mulțumesc din nou celor care au venit la Untold, nu am mai avut parte nicăieri de așa de multă dragoste. Una dintre cele mai speciale melodii din acel set a fost cea cântată alături de Alexandra Bădoi, un cântec în limba română, care este și melodia virală a săptămânii. A fost un moment special pentru mine”, a spus Armin van Buuren. 

Armin van Buuren a mixat peste șapte ore, în a doua noapte de festival

Îndrăgitul DJ olandez Armin van Buuren a susţinut, în cea de-a doua zi a festivalului Untold, un show unic, de peste 7 ore, în care a mixat muzică trance şi a inclus jocuri de lumini şi lasere. Show-ul a început cu imnul „Deşteaptă-te române”, interpretat alături de Orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. 

Spectacolul „Armin Untold”, creat special pentru festivalul clujean, a inclus jocuri de lumini şi lasere, dar şi focuri de artificii. De asemenea, Armin van Buuren a adus mai mulţi invitaţi care au interpretat diverse piese muzicale şi care au urcat pe scenă alături de el, printre care şi românca Alexandra Bădoi.

 

Untold 2019 a avut loc între 1 și 4 august 2019 la Cluj-Napoca. 

Comenteaza