Baloo de România. "Mâncărimea, bat-o vina!" VIDEO haios din Retezat

Baloo de România. "Mâncărimea, bat-o vina!" VIDEO haios din Retezat

Imagini demne de "Cartea Junglei" în Retezat. Un urs a fost surprins de o cameră de monitorizare în timp ce se scărpina aprig de un copac.

"Mâncărimea, bat-o vina! La scarpiniș cu ursul (Ursus arctos) surprins de o cameră de monitorizare a faunei amplasată în teren de către colegii noștri", se arată în postarea însoțită de video de pe pagina de Facebook a Parcului Național Retezat.

;

"Prezența Ursului brun (Ursus Arctos) în Parcul Național Retezat demonstrează încă o dată complexitatea mediului natural și diversitatea habitatelor naturale prezente aici. Existența populației de urs, demonstrează că și celelalte specii de animale din habitatele ursului sunt menținute într-o stare bună de conservare. Carnivorele mari, aflate în vârful piramidei trofice, sunt elemente cheie în relațiile ecologice ce guverneaza cadrul natural și dovada vie a unui ecosistem sănătos", se mai arată în postarea menționată.
 
Potrivit sursei citate, datorită habitatelor sale diverse, naturale sau puțin modificate de intervenția umană Parcul Național retezat adăpostește un număr de 55 de specii de mamifere, peste 23% din mamiferele terestre ale Europei. Parcul oferă condiţii pentru supravieţuirea celor mai importante dintre carnivorele mari europene: râsul (Lynx lynx), ursul (Ursus arctos) şi lupul (Canis lupus).
 
Parcul Național Retezat este unul din cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Nationala a Padurilor - Romsilva. 

Comenteaza