Ce a fost în meniu la ceremonia de învestire a lui Donald Trump

Ce a fost în meniu la ceremonia de învestire a lui Donald Trump
| Foto: captura video

Masa de prânz oferită de Donald Trump, luni, după ceremonia de învestire a sa în calitate de nou preşedinte al Statelor Unite, a avut loc în Statuary Hall de la Capitoliu.

Masa de după ceremonia de învestire a lui Donald Trump în calitate de cel de-al 47-lea președinte al SUA a avut loc în Statuary Hall de la Capitoliu, cu fețe de masă albastre cu imprimeuri florale.

Primul fel din meniu, pus la dispoziția presei, a inclus chifteluțe de crab cu tartar de tomate, o selecție de legume și ulei de arpagic, alături de un Chardonnay de la crama Veritas Vineyard, informează EFE, conform Agerpres.

Pentru felul doi, friptură de vită Angus din Omaha cu morcovi, broccoli, cartofi gratinați, sos de trufe în vin roșu și un Cabernet Sauvignon de la Mount Veeder, din Napa Valley, în statul California.

La desert, o terină cu mere cu înghețată de smântână și caramel sărat, alături de un vin spumant Korbel Russian River Valley Natural.

Acest prânz a reprezentat o oportunitate pentru ca invitații VIP de la eveniment, cum ar fi CEO-ul Apple, Tim Cook, să socializeze cu membrii noului cabinet, potrivit CNN. 

Comenteaza