Cernobîl, 37 de ani. Povestea celui mai grav accident nuclear civil din istoria umanității, care a afectat și România

Pe 26 aprilie 1986, reactorul 4 al centralei nucleare din Cernobîl a explodat, cauzând ceea ce este cunoscut în istorie drept ”cel mai mare dezastru ecologic din istoria umanității”.

Explozia nucelară de la Cernobîl fost catalogată drept cel mai grav accident din istoria nucleară civilă a lumii. La ora locală 1:23, a explodat reactorul 4 al centralei Cernobîl din Ucraina, la capătul unui şir lung de erori umane. 190 de tone de substanţe radioactive au ajuns la peste 1.000 de metri în atmosferă.

Conform unui raport Greenpeace, numărul deceselor cauzate de expunerea la radiații se ridică la aproape 100.000 de persoane, dar oficial s-au înregistrat doar 56 de decese directe.

Cele mai afectate state, pe lângă cele din fosta URSS, au fost Norvegia, Suedia, Finlanda, Iugoslavia, Bulgaria, Austria, România, Grecia şi părţi extinse din Germania şi Marea Britanie, potrivit sursei citate.

Aproximativ 550 de milioane de europeni şi între 150 şi 230 de milioane de oameni din emisfera nordică rusă şi nu numai, au fost expuşi unui nivel ridicat de radioactivitate. Norul radioactiv rezultat a atins după 9 zile de la accident părţi din SUA şi Canada.

Dincolo de suferința atâtor oameni, explozia de la Cernobîl a reprezentat și șocul socioeconomic care a provocat, în doar câțiva ani, prăbușirea întregului bloc comunist european, coordonat de la Moscova.

Informația despre un accident major la centrala atomoelectrică de la Cernobîl, Ucraina de azi, pe atunci republică a URSS, a ajuns la autoritățile din România pe 28 aprilie, la fel ca în majoritatea țărilor europene. Conform realitatea.net, alerta au dat-o fizicienii suedezi, care la o distanță de peste 1000 de kilometri de locul dezastrului au măsurat o radioactivitate atît de mare încăt s-au temut de un accident chiar la o centrală din țara lor. Agențiile și televiziunile occidentale au preluat imediat informația, însă în România nu s-a anunțat nimic public, „pentru că nu exista dispoziție în acest sens”.

În seara zilei de 28 aprilie, după ora 22:00, agenția sovietică de știri TASS a confirmat relatările, într-o comunicare lapidară: “Un accident s-a produs la centrala nucleară de la Cernobîl. Unul dintre reactoare a fost avariat. Au fost luate măsuri pentru eliminarea consecințelor accidentului. (...) O comisie a fost însărcinată să investigheze ce s-a întâmplat”. Informația a fost transmisă și de Televiziunea sovietică, în 15 secunde, la rubrica....Meteo.

Experții occidentali în problemele spațiului sovietic au opinat că este vorba de un eveniment extrem de grav, pentru că, în mod normal, Kremlinul ascundea orice accident major, în primul rând fața de propria populație, pe fondul temerii că informațiile ajung la tabăra adversă.

Românii aflaseră deja detaliile îngrijorătoare despre Cernobîl încă din ziua precedentă, din ample programe dedicate evenimentului de către Radio Europa Liberă și apoi Deutsche Welle. „Radio București nu zicea nimic. Presa scrisă, „Scînteia”, „România liberă”, la fel, nici un rând. Pe stradă, în birouri, cunoștințele la telefon vorbeau ceva, dar imprecis. Nimeni nu știa exact despre ce este vorba. Am dat pe „Radio Europa Liberă” şi am aflat că un nor radioactiv fusese observat deasupra Poloniei, Mării Baltice şi Scandinaviei. (...) Avusese loc un accident oribil la Cernobil în Ucraina”, notează politologul Stelian Tănase.

În dimineața zilei de 1 Mai are loc o ședință de urgență a Comitetului Executiv al PCR, la care Nicolae Ceaușescu se arată dezamăgit că n-a primit nicio comunicare de la partea sovietică, nici măcar „pe linie de partid, nu de specialiști”. Potrivit stenogramelor publicate, în 2008, de „Cotidianul”, liderilor comuniști li s-a adus la cunoștință că nivelul radioactivității în unele zone, cum ar fi Iașiul, depășise chiar nivelul de alarmare. O situație pe care Ceaușescu a descris-o sec, la începutul ședinței, ca „una foarte proastă pentru țara noastră“.

Prin modul în care au acționat, de la încercarea de a ascunde accidentul până la mistificarea multor informații tehnice, autoritățile din statele comuniste europene, în frunte cu URSS, au lăsat deliberat milioane de oameni, inclusiv copii, să fie expuși direct riscului radioactiv. Conjunctura nefavorabilă a fost suprapunerea tragediei nucleare cu cea mai importantă sărbătoare a lumii comuniste, ziua de 1 Mai. În România, în mod neoficial, s-a transmis ca ceremoniile de 1 Mai să fie ceva mai reduse ca amploare și ca durată. Cu toate acestea, nu au fost anulate ceremoniile în zonele în care măsurătorile arătau o creştere alarmantă a radioctivităţii în aer, cum erau judeţele Iaşi, Suceava, Mureş, Cluj şi Bucureştiul.

În ziua de 2 mai s-a decis distribuirea pastilelor de iodură de potasiu pentru populația până la 18 ani, tabletele fiind împărțite abia pe 3 și 4 mai, în condițiile în care ar trebui administrate în primele ore de la apariția pericolului radioactiv . Soluția a fost aleasă pentru că era singurul tratament paliativ ce putea fi oferit imediat pentru aproximativ 5,5 milioane de copii, cât număra populația școlară a României la momentul respectiv.

Cantitatea de radiații eliberată după accidentul de la Cernobîl a fost de cel puțin 100 de ori mai puternică decât cea eliberată de bombele atomice de la Nagasaki și Hiroshima. 

În urma incidentului, materialul radioactiv de la centrală a fost acoperit de o carapace din ciment aflată azi în stare de degradare avansată.