Concertele începutului de an la Cluj

Concertele începutului de an la Cluj
Începutul noului an aduce la Cluj concerte cu artişti pop, dar şi rockeri din ţară ori din străinătate. Muzicienii de la Cargo vor cânta în clubul My Way, în 19 ianuarie, iar “cuplul” de la Eurovision, Paula Seling şi Ovi, va evolua în faţa spectatorilor din clubul Diesel. Oficialii “lanţului” Janis au decis ca, din 2011, concertele cu nume “grele” să fie “mult mai rare, dar mult mai bine promovate şi atent alese”, potrivit lui Adrian Munteanu, coproprietar al localurilor. “Intenţionăm să începem sezonul cu Cargo, în 19 ianuarie”, declară Munteanu. Pe de altă parte, se reiau evenimentele săptămânale obişnuite (karaoke, piano live, seri de jazz) în Janis Pub, Janis la Stuf, Casa Tauffer, My Way şi Janis Cafe. “Concertele sunt, în cvasimajoritatea lor, nerentabile, de aceea le rărim. Nu merită şi nu există un interes major al publicului, în afara numelor foarte mari, singurele care pot atrage lume în timpul săptămânii. În weekend, cluburile noastre sunt prea aglomerate pentru a face concerte”, precizează reprezentantul localurilor. Munteanu afirmă că în 90% dintre cazuri nu se pot acoperi din banii încasaţi pe bilete nici onorariile trupelor şi, cu atât mai puţin, restul cheltuielilor. “Atunci când piaţa o să ne permită să punem un preţ normal pentru un bilet în club, menit doar să asigure acoperirea cheltuielilor, vom reveni la concertele săptămânale. De pildă, la Iris preţul ar trebui să fie de 70-80 de lei, nu jumătate, cât a fost”, specifică Adrian Munteanu. Scena din Irish & Music Pub va fi “reinaugurată” joi, 13 ianuarie, când va avea loc concertul folkistului Liviu Bocănială. Evenimentul va începe la ora 21:00. În 17 ianuarie, de la ora 19:30, este programat “cel mai important concert al începutului de an, 100% glam rock”, după cum au anunţat cei de la Maximum Rock, organizatorii recitalului trupei Negative. Rockerii finlandezi vor veni să îşi promoveze albumul “Neon”, cel mai recent material discografic al lor. În deschidere vor concerta trupele clujene Blood Print şi Mute. Următorul folkist care va cânta în Music Pub va fi Cătălin Ungureanu, în 20 ianuarie. Clujenii de la Luna Amară vor apărea pe scena localului în 22 ianuarie. Pubul va începe o colaborare cu trupa de teatru Arca lui Noe până în luna iunie, iar în local mai sunt programate petreceri studenţeşti, o nouă ediţie a festivalului New Wave Fest şi “tradiţionalul”concert Anti-Valentine’s Day al trupei Ţapinarii. Printre spectacolele care vor avea loc la Casa de Cultură a Studenţilor în următoarea perioadă se numără cel al Companiei Naţionale de Dansuri Irlandeze “Rhythm of The Dance”, programat pe 24 februarie, şi cel al lui Tudor Gheorghe, în 20 martie. Să vină sfârşitul sesiunii! Obişnuiţii clubului Diesel sunt aşteptaţi la teatru, pentru că va continua stagiunea Teatrului de Club, în fiecare luni şi miercuri, de la ora 21:00. De asemenea, în Diesel vor concerta Paula Seling şi Ovi, evenimentul fiind programat pentru data de 28 ianuarie, de la ora 19:00. În Obsession a fost anunţată petrecerea care îl va avea ca invitat pe DJ Pascal de la clubul Office din Braşov, în 28 ianuarie. “Toate marile evenimente încep după 15 februarie, după sesiune, când studenţii vor avea timp şi bani pentru distracţie”, a precizat Dan Dragomir, reprezentantul localului.

Comenteaza