Cum evoluează vremea. Prognoza meteo pe marţi şi miercuri

Cum evoluează vremea. Prognoza meteo pe marţi şi miercuri
Vremea continuă să rămână instabilă şi va deveni rece pentru această perioadă, informează ANM.

Potrivit Agenţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), marţi vremea va fi în general instabilă şi va deveni rece pentru această dată în majoritatea regiunilor. În sudul, centrul şi estul ţării vor fi înnorări temporar accentuate, pe arii relativ extinse se vor semnala averse şi descărcări electrice şi izolat va cădea grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 30...40 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros, iar ploile vor fi izolate. În zona montană, mai ales seara şi noaptea, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 20 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa, în general, între 0 şi 10 grade. Spre sfârşitul intervalului în Crişana, Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei, local, se va produce brumă.

Vremea rămâne şi miercuri deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 grade în depresiuni şi 18 grade în Oltenia, iar cele minime, în general între -3 şi 7 grade. Cerul va fi temporar noros şi mai ales în prima parte a zilei va ploua în Muntenia şi pe arii restrânse în Oltenia, Dobrogea, Transilvania şi Moldova. La munte, local, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană, iar pe parcursul zilei, pe arii restrânse şi în celelalte regiuni. Noaptea se va produce brumă, local în nordul şi centrul ţării, precum şi în zonele deluroase din rest. Izolat vor fi condiţii de grindină.

 

Comenteaza