Cunoscut ca remediu natural încă din preistorie, luptă cu cele mai aspre boli, inclusiv cancerul

Cunoscut ca remediu natural încă din preistorie, luptă cu cele mai aspre boli, inclusiv cancerul
Orice parte a plantei are valoare medicală, conține glucosinolate, compuşi chimici care pot ajuta la suprimarea creşterii tumorilor cancerigene deja prezente în organism.

Cunoscut și sub numele de usturoi, rădăcină-sălbatică, tormac, hreanul este o plantă legumicolă perenă, cu tulpina subterană cilindrică, groasă, albă, cu frunzele mari și cu flori albe.

Hreanul este cea mai importantă sursă de glucosinolate, de zece ori mai puternic decât broccoli, ceea ce îl recomandă ca remediu în lupta impotriva cancerului. Potrivit unui studiu recent făcut la Universitatea Illinois, Statele Unite, adminis­trarea zilnică de hrean creşte re­zis­tenţa organismului uman la boa­la malignă, atât în ce pri­veşte prevenirea îmbolnăvirii, cât şi la tratamentul bolii deja insta­la­te.

Pacienţii cu tumori cu dife­rite localizări care consumă hrean, în special amestecat cu sfeclă, prezintă o încetinire în evoluţia bolii, iar tratamentele alopate sunt po­tenţate.

Este folosit ca leac în bronşite, pneumonii, astm, gripă, răceli, cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, inapetenţă, stări de debilitate fizică, ajută digestia ,tuse, gripă, guturai, astm bronşic, bronşită cronică, alte afecţiuni ale căilor respiratorii superioare, nevralgii intercostale.

Având proprietăţi diuretice, hreanul ajută la eliminarea nisipului şi pietrelor de la rinichi. 

Rădăcina de hrean combate atonia digestivă, creşte pofta de mâncare şi stimulează activitatea vezicii biliare, accelerează peristaltismul intestinal, fiind, în funcţie de cantitatea consumată, laxativ şi purgativ.

Antibacterian eficient, hreanul, atacă bacte­riile parazite din rinichi, ve­zică şi de pe traiectul urinar, dis­trugându-le. Poate fi cu succes asociat tratamentelor cu antibiotice în infecţii urinare (cis­ti­tă) şi renale.

În caz de anemie la adulţi, se recomandă a se consuma zilnic salată de hrean cu sfeclă roşie, hrea­nul optimizând funcţia metabo­lismului, aşa încât fierul prezent în ce­le­lalte alimente să poată fi asimilat de către or­ganism.

Proprietăţiile antiinflamatoare şi detoxifiante ale hreanului, îl recomandă ca adjuvant în bolile reumatice şi gută, iar cataplasmele cu rădăcină rasă de hrean sunt eficiente în calmarea durerilor articulare.

 

 

 

Comenteaza