Video Dorian Popa recunoaște că s-a drogat: ”O greșeală tâmpită, nu am nicio scuză/ Am consumat cannabis, dar nu în ziua în care m-a oprit poliția”

Dorian Popa recunoaște că s-a drogat: ”O greșeală tâmpită, nu am nicio scuză/ Am consumat cannabis, dar nu în ziua în care m-a oprit poliția”

Cunoscutul influencer Dorian Popa a avut, marți dimineață, o primă reacție, după ce polițiștii l-au prins drogat la volan.

Dorian Popa a fost depistat drogat la volan, în urmă cu aproape două săptămâni, după ce a fost tras pe dreapta de către polițiști și testat. Inițial, influencerul ar fi susținut că nu a consumat cannabis, ci că probabil a inhalat vapori la petrecerea la care a fost. Astăzi, vloggerul a postat un video în care povestește ce s-a întâmplat.

"Vreau să am o discuție serioasă cu voi, trebuia să o am de  ceva vreme, dar o să înțelegeți de ce am ales să o fac abia acum. În primul și-n primul rând, vreau să-mi cer scuze toturor celor care mă urmăresc, tuturor celor care își încep diminețile cu vloggurile mele. Am greșit, indiscutabil! La vârsta și experiența de viață pe care le am, clar nu am circumstanțe atenuante. Îmi pare nespus de rău că prin ceea ce am făcut am dat un exemplu negativ și, prin ceea ce urmează, vă spun că nu vreau nicio secundă să mă scuz, ci doar să relatez contextul în care s-a întâmplat. Mare atenție, nu mă scuz! Îmi asum pe deplin consecințele acțiunilor mele. Nu sunt aici să mă scuz!", a afirmat Dorian Popa în videoclipul postat pe YouTube.

"Recunosc, am consumat cannabis. Nu în ziua în care am fost oprit de poliție, ci am consumat, lucru pe care, așa cum v-am spus, îl regret. Îl regret mai ales pentru că eram conștient că poți ieși pozitiv la această substanță chiar și după câteva zile după ce ai consumat. Procesul meu idiot de gândire, în momentul ăla, a fost că aveam o plecare din țară, pentru filmări, programată de mult, unde nu voiam să conduc, știți că îl am ca șofer pe Edi, care mi-a condus la toate concertele prin țară când aveam genunchiul rupt... Și, uite așa, am făcut greșeala asta tâmpită. Vineri, în ziua în care s-a întâmplat, nu a trebuit să plec nicăieri, așa că nici nu l-am mai deranjat pe Edi. Seara, din păcate, am făcut cea de-a doua greșeală - aveam nevoie să mă duc până la un non-stop și exact ca ultimul prost, am zis: ce se poate întâmpla până la câteva sute de metri de casă...?", a mărturisit influencerul.

Dorian Popa a explicat și de ce conducea în lenjerie intimă.

"Ieșisem din duș, am tras un halat pe mine imediat. Nici nu m-am uscat pe păr pentru că știam că mă întorc în cinci minute și, ca retardatul, m-am urcat în mașină și am plecat până la magazin. La scurt timp după ce am ieșit din garaj, am fost oprit de un echipaj de poliție", a povestit vloggerul. 

Comenteaza