După două decenii, Emil Boc oficiază căsătoria unei tinere care l-a inspirat în prima lui zi de mandat: „Ne-am revăzut cu bucurie și lacrimi în ochi”

După două decenii, Emil Boc oficiază căsătoria unei tinere care l-a inspirat în prima lui zi de mandat: „Ne-am revăzut cu bucurie și lacrimi în ochi”
| Foto: Facebook/ Emil Boc

Sâmbătă, primarul Clujului, Emil Boc, a avut parte de un moment emoționant la oficierea căsătoriilor, când a celebrat iubirea unei tinere pe care a întâlnit-o acum 20 de ani, în prima zi a mandatului său. 

Printr-o postare pe rețelele sociale, Boc a împărtășit bucuria acestei întâlniri speciale, aducându-și aminte de începuturile sale în funcția de primar.

Aceasta tocmai aflase că a promovat examenul de intrare în clasa a V-a la Școala Racoviță, iar spontaneitatea și determinarea ei l-au impresionat profund.

„După 20 de ani! - Moment inedit și emoționant la oficierea căsătoriilor de sambătă.

Am avut plăcerea să oficiez căsătoria unei domnișoare pe care am întâlnit-o pe stradă, împreună cu mama ei, acum 20 de ani, în prima zi a mandatului meu primar, în iunie 2004!

Domnișoara tocmai aflase în acea zi ca a promovat examenul de intrare în clasa a V-a la Racoviță.

Îmi amintesc ca m-a impresionat spontaneitatea ei și mesajul transmis: să îi facem pe oameni să nu mai arunce gunoaie pe stradă.!”, a scris Emil Boc, rememorând momentul în care a cunoscut-o pe tânără.

Reîntâlnirea celor doi, în cadrul ceremoniei de căsătorie, a fost marcată de lacrimi de bucurie și emoție.

Edilul Clujului a subliniat cât de mult a contat acest moment pentru el: „După 20 de ani, ne-am revăzut cu bucurie și lacrimi în ochi! Casă de piatră, familie minunată!”.

Comenteaza