Festivalul Bunătăților Tradiționale de la Mărișel

Festivalul Bunătăților Tradiționale de la Mărișel
Festivalul Bunătăților Tradiționale de la Mărișel va avea loc vineri, 26 mai, începând cu ora 12:00, la Școala Gimnazială Pelaghia Roșu

La manifestarea aflată la cea de-a V-a ediție și desfășurată în cadrul proiectului național ,,Tezaur cultural apusean - practici ancestrale în context contemporan" vor participa 300 de elevi însoțiți de părinți și de cadre didactice. Proveniți din peste 20 de școli din 15 județe ale țării, elevii participanți se vor întrece în cadrul mai multor secțiuni.

„Mă bucură interesul manifestat de acești copii pentru tot ceea ce înseamnă valori autentice românești pentru că lor le revine misiunea de a menține vii și de a duce mai departe toate aceste tradiții și obiceiuri ce țin de identitatea noastră națională" a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Astfel, în cadrul secțiunii de creație literar-istorică copiii vor prezenta, în format video, monografiile localităților de proveniență iar în cadrul secțiunii de creație artistică va avea loc parada și prezentarea costumelor populare tradiționale, parada cailor - concurs cai de frumusețe la care participă doar elevii din Mărișel, organizarea unor expoziții de fotografie cu imagini relevante din zona școlilor prezente și a unor expoziții - ateliere meșteșugărești cu ornamente, obiecte din lut și lemn, sculpturi, picturi pe sticlă sau lemn, țesături, cusături.

De asemenea, la secțiunea de creație artă culinară vor fi amplasate standuri cu produse tradiționale agroalimentare naturale și/sau conservate iar elevii și părinții de la școala gazdă vor găti preparate tradiționale în aer liber. La secțiunea creație folclorică, tinerii vor interpreta cântece populare și vor prezenta dansuri tradiționale din zona de proveniență. La finalul competiției, un juriu de specialitate va desemna câștigătorii la toate secțiunile, care vor primi premii și diplome.

Manifestarea va continua începând cu ora 17:30 cu un spectacol folcloric susținut de interpreți locali și invitați, precum Cosmin Mocean, Grupul „Izvoare", Eugenia Corpodean Ciceu, Daiana Lavinia Mariș, Sorin Ionel Brăileanu, Violeta Goia Tuinete și Dragoș Câmpean.

Întregul eveniment va fi prezentat de coordonatorul proiectului, profesorul Sorin Ionel Brăileanu, iar festivalul se va încheia cu un foc de tabără.

Festivalul Bunătăților Tradiționale de la Mărișel are ca scop dezvoltarea interesului elevilor din învățământul preuniversitar pentru cunoașterea, păstrarea și transmiterea portului popular, a tradițiilor și obiceiurilor specifice locale și dezvoltarea dragostei pentru valorile românești.

Comenteaza