Floaşterul Clujului, unde trebuia “musai” să fi văzut şi să vezi tot ce se întâmpla prin oraş

Floaşterul Clujului, unde trebuia “musai” să fi văzut şi să vezi tot ce se întâmpla prin oraş
Floaşterul Clujului, unde trebuia “musai” să fi văzut şi să vezi tot ce se întâmpla prin oraş
Floaşterul Clujului, unde trebuia “musai” să fi văzut şi să vezi tot ce se întâmpla prin oraş
Floaşterul Clujului, unde trebuia “musai” să fi văzut şi să vezi tot ce se întâmpla prin oraş
Floaşterul Clujului, unde trebuia “musai” să fi văzut şi să vezi tot ce se întâmpla prin oraş

De prin anii 1950-1960 încoace s-a conturat noua zonă de promenadă – Floaşterul - unde trebuia “musai” să fi văzut şi să vezi tot ce se întâmpla prin oraş. Opiniile se impart în ceea ce priveşte punctul de pornire (teatrul sau cafeneaua Mamaia) dar staţiile importante erau bătute în cuie: Mamaia (numele oficial), Arizona (oficial Tineretului) şi Croco (oficial Express). Eventual Conti, pentru o staţie mai selectă.

Cam aşa arăta traseul şi ritualul: se dădea startul la Mamaia cu o cafea de 1 leu din boabe proaspăt prăjite de frumoasa doamnă Mureşan, completată cu ţigările Carpaţi şi alcohol ieftin adăugat la cafea (Irish coffee á la Cluj). Dacă erai client fidel, mai primeai şi câte o portocală câteodată.

Pornind la drum, la telefoane în centru era ocazia perfectă de a intra în vorbă cu studentele (sau studenţii) care se adunau acolo pentru apelurile în alte oraşe. Cu noroc sau fără, în zilele bune se ajungea la Conti: aici mirosul de Carpaţi făcea loc celui de Kent, nu în ultimul rând datorită domnului Pajzs (bunicul – sau tata? - boxerului vicecampion mondial în 1983) cu bijuteriile lui din aur masiv, blugi şi jeacă din piele adevărată: la taifas cu nenea Viski Karcsi, muzicianul ţigan ajuns prima vioară la filarmonie. Se intra pe uşa principală după care se ieşea pe lateral - nu mulţi îşi permiteau o cafea aici– tocmai bine pentru a trece strada la Arizona de pe Universităţii.

Arizona era citadela intelectualilor, muzicienilor şi studenţilor de la arte plastice. Numele i-a dat elevul Virgil Stanciu: la vârsta de 17 ani, n-avea voie să intre nicicum, aşa că şi-a vărsat patima într-o proză scurtă despre un tânăr care nu putea să intre într-o cafenea. Titlul? “Arizona interzisă”. Numele s-a lipit de minune fiind păstrat până la desfiinţare. Au trecut pe aici iluştri intelectuali precum Augustin Buzura sau Ana Blandiana. Înte timp naşul a ajuns şi el scriitor şi profesor la Filologie. De aici a pornit Echinox, aici s-au ţinut după revoluţie lansări de cărţi. De aici (şi restaurantul alipit Pescarul) au ieşit Călin Nemeş şi prietenii lui în acea zi mohorâtă de 21 Decembrie 1989. Unii zic că şi-ar fi făcut curaj cu cafeua întărită. Nu vom mai afla adevărul niciodată.
După Arizona, plimbarea continua pe Napoca: neapărat pe partea stânga, până la Express, sau cum toată lumea o ştia: Croco, în piaţa Păcii. Mai multe discuţii, încă o cafea, poate tot în stil irlandez.

Au mai existat şi alte zone de promenadă – despre care într-o altă postare – dar Floaşter, la Cluj, a fost unul singur.

Comenteaza