Garbine Muguruza, în vacanţă în Transilvania. A fredonat şi dansat pe melodia „Undeva-n Balcani”
- Scris de Ziua de Cluj
- 07 Iul 2021, 11:52
- Life
- Ascultă știrea
Garbine Muguruza, campioana tenisului din Spania (12 WTA) a ales să se relaxeze în România, după eliminarea de la Wimbledon. Muguruza s-a filmat în timp ce cânta şi dansa pe muzica lui Puya.
Campioana spaniolă de origine venezueleană, Garbine Muguruza, a postat pe reţelele de socializare filmări din timpul unor drumeții prin Transilvania, spre deliciul fanilor ei, care au admirat-o fredonând şi dansând pe versurile melodiei lui Puya „Undeva-n Balcani”. IMAGINI AICI!
Printre obiectivele turistice bifate se numără şi Peștera Dâmbovicioara și Parcul Național Piatra Craiului, acolo unde tenismena şi-a făcut şi un prieten patruped alături de care a făcut mai multe poze.
Garbine Muguruza, câștigătoare a turneelor de Grand Slam de la Roland Garros 2016 și Wimbledon 2017, se află acum pe poziția 12 WTA.
Garbine Muguruza a câștigat în 2021 turneul de la Dubai, disputând finalele de la Doha și Yarra Valley Classic. În circuitul WTA s-a întâlnit de 7 ori cu Simona Halep.