Google a creat un sistem ultrarapid de accesare a ştirilor online, prin care conţinutul vizualizat de pe dispozitive mobile va fi încărcat mult mai rapid
O mare parte a celor mai mari agenţii de presă susţin iniţiativa Google. Astfel, gigantul IT a început promovarea unui sistem de articole în format web prin care paginile accesate de pe dispozitivele mobile se vor încărca mult mai rapid.
Articolele codificate în conformitate cu liniile directoare ale iniţiativei Accelerated Mobile Pages (sistem accelerat de accesare a paginilor mobile) apar într-o rubrică anume din rezultatele motorului de căutare Google. Potrivit reprezentanţilor companiei, această facilitate va permite publicului să acceseze pagini care se încarcă "uluitor de rapid". Cu toate acestea, facilitatea ar dezavantaja site-urile care nu optează pentru această modalitate.
Directorul executiv al Google, Sundar Pichai, a declarat pentru publicul din Paris că firma sa doreşte să protejeze noile organizaţii de un anumit tip de atacuri informatice, numite DDoS. Aceste tipuri de atacuri informatice implică un hacker sau un virus care "inundă" un site cu trafic pentru a-l aduce offline, ţintind de obicei calculatoare virusate pentru a sprijini forţa atacului.
Proiectul AMP a fost anunţat prima dată în octombrie 2015, moment în care zeci de site-uri au declarat că doresc să facă parte din acesta. Google a dezvăluit că lista s-a mărit, între timp ajungând la mai mult de 160 de furnizori de ştiri la nivelul Europei.
În plus, alte noi site-uri din SUA, Brazilia, Japonia, Indonezia şi Mexic au anunţat că vor face parte din proiect, Google precizând că există planuri de a extinde proiectul AMP.
Platforma de blog Wordpress a permis, de asemenea, utilizatorilor săi să îşi traducã paginile în mod automat in format AMP. Paginile de tip AMP se încarcă pe smatphone-uri şi tablete de 4 până la 10 ori mai rapid decât cele în format clasic HTML. Mare parte a codului Javascript, folosit în mod normal în paginile web clasice este absent, astfel încât încărcarea articolelor va consuma mult mai puţin bateria gadget-ului.
Furnizorii mass-media vor putea utiliza în continuare aceleaşi reţele de publicitate ca înainte, dar nu vor mai putea folosi anumite tipuri de reclame.
Iniţiativa ar putea părea o constrângere pentru cei care foloseau sisteme de blocare a reclamelor pentru a mări viteza de încărcare a paginilor, dar ajută Google să facă faţă concurenţei venite din partea Facebook. Reţeaua de socializare promovează propria sa versiune de articole accesate rapid, "Instant Articles", care permite conţinutului unei terţe părţi să se încarce mai rapid găzduind-ul pe serverele Facebook. BBC utilizează ambele versiuni, atât AMP, cât şi Facebook, 65% din traficul BBC News provenind din articolele citite pe dispozitivele mobile sau tablete, potrivit directorului executiv al companiei, Robin Pembrooke.
AMP este gratuit şi oricine poate adopta tehnologia fără a avea permisiunea Google, iar multe site-uri de ştiri ar putea să fie obligate să folosească sistemul pentru a evita pierderea de trafic.
Pe de altă parte, Sundar Pichai, directorul executiv al gigantului IT a invitat noile organizaţii independente să beneficieze gratuit de sistemul "Project Shield" care oferă protecţie atacurilor informatice de tip DDoS, sistemul fiind folosit şi de Google. Atacurile de tip DDoS devin o ameninţare tot mai întâlnită pentru site-urile noi, un astfel de atac ducând la prăbuşirea site-ului de ştiri BBC în decembrie. Sistemul de protecţie anti-DDoS folosit de Google utilizează tehnologia "proxy invers" care permite companiei să identifice şi să oprească "traficul nociv" înainte ca acesta să ajungă pe calculatoarele companiilor respective.
Pentru a beneficia de această protecţie, noile organizaţii vor trebui să permită Google să acceseze datele site-urilor respective. Google afirmă că va utiliza informaţiile numai pentru a proteja companiile respective.