HOROSCOP 6 iulie 2024

HOROSCOP 6 iulie 2024

Iată ce vă rezervă astrele, în funcţie de zodie, pentru ziua de sâmbătă, 6 iulie 2024.

Berbec

Învaţă să te gândeşti la viaţa ta, să reflectezi la cum vrei să fii şi la ce vrei sa obţii. Poate că cei din jur te consideră o persoană calmă; puţini sunt capabili să perceapă ce se întâmplă cu adevărat în sufletul tău. Deschide-ţi sufletul, îţi va fi mai uşor.

Taur

Se prefigurează schimbări, te aşteaptă noi oportunităţi. De tine depinde să le fructifici. Poate ca nu se întâmplă toate aşa cum te-ai fi aşteptat, dar se pare că norocul începe să se arate.

Gemeni

Ai grijă la ce-ţi doreşti, s-ar putea să ţi se îndeplinească! Poate e momentul să ai o discuţie mai serioasă cu şeful tău, legată de o mărire de salariu sau de o schimbare a sarcinilor.

Rac

Intri într-o perioadă de linişte şi de prosperitate; cu toate acestea ai o senzaţie permanentă de lipsă. Simţi că ceva nu este la locul lui, că ceva continuă să-ţi lipsească. Este doar o impresie sau subconştientul încearcă să-ţi spună ceva?

Leu

Tentaţiile sunt multe, în perioada aceasta, şi va trebui să alegi ce drum vei urma. Norocul s-ar putea îndepărta de tine şi e posibil să ai de înfruntat dificultăţi.

Fecioara

Priveşte-ţi viaţa cu alţi ochi; vei înţelege că toate sunt trecătoare. Nervozitatea pe care o resimţi de câteva zile va răbufni până la urmă; s-ar putea chiar să declanşezi certuri cu cei din jur.

Balanta

Nu te arunca cu capul înainte. Evaluează situaţia din toate punctele de vedere. Mai bine mai încet şi mai sigur. Nu lăsa emoţiile să-ţi anuleze raţiunea, dar nici nu sări în extrema cealaltă.

Scorpion

Nu te aştepta să ţi se îndeplinească toate visele peste noapte. Trebuie să perseverezi și vei vedea că cu timpul te vei apropia de ce-ţi doreşti.

Sagetator

Cel ce râde la urmă râde mai bine. Nu te hazarda, încearcă să temporizezi deciziile până când vei obţine informaţii suplimentare. Stai în expectativă până când vei putea să ai ultimul cuvânt.

Capricorn

Va trebui să rezolvi o dispută cu cineva de departe. Nu o să fie simplu, dar ai şanse mari să treci cu bine de această încercare. Rezolv-o cu diplomaţie, mai ales dacă este legată de o chestiune de la job.

Varsator

Chiar dacă te simţi asaltat de veşti contradictorii, cu înţelepciune şi răbdare vei reuşi să faci un pic de ordine în haos. Fereşte-te de boli, se pare că eşti într-o perioadăă foarte sensibilă!

Pesti

Nu privi lumea doar în alb sau negru. Există multe nuanţe și ele dau sens vieţii. Dacă te cramponezi de una sau alta dintre extreme rişti să pierzi esenţialul.

Etichete
Comenteaza