Horoscop săptămânal 30 mai-5 iunie 2022: Ce zodie se va confrunta cu tensiuni în relația de cuplu
- Scris de Ziua de Cluj
- 29 Mai 2022, 16:20
- Life
- Ascultă știrea
Horoscopul săptămânal pentru perioada 30 mai - 5 iunie aduce previziuni astrale bune pentru aproape toate semnele zodiacale.
BERBEC
Va crește potențialul creativ iar optimismul și dorința de a acționa eficient vor deschide noi orizonturi în ceea ce vă privește. O să aveți la dispoziție oportunități în privința contactelor și a călătorii lungi, a relației cu străinii, a rezultatelor de la examene dacă aveți, a promovării concepțiilor și teoriilor voastre.
Iritarea și tensiunea s-ar putea manifesta totuși în discuțiile ce au ca subiect probleme importante legate de autoritățile juridice, de semnarea contractelor, de încercarea obținerii unui parteneriat. Intoleranța, iritabilitatea și,de asemenea, ignorarea ideilor și opiniilor celorlalți se pot manifesta în comunicare, iar acest lucru poate complica dialogul constructiv, adoptarea unui punct de vedere comun,mai ales că toată lumea va insista asupra corectitudinii viziunii sale asupra situației, adică fiecare va considera că are dreptate.
TAUR
În primă fază, veți avea oportunitatea de a vă extinde planurile de acțiune, de a comunica și a înțelege bine lucrurile, dar și de a vă ocupa de sănătate și de regimul vostru de viață. Puteți atrage noi parteneri, noi susținători sau chiar sponsori, puteți iniția noi acțiuni, noi relații de dragoste, puteți semna contracte, discuta ideilor altora, puteți vorbi unui public mai larg sau puteți dezvolta direcții noi în proiectele creative.
Chiar și așa, vă sfătuiesc totuși să nu aveți chiar în oricine totală încredere, pentru că vor fi și situații în care să crească predispoziția de a pierde. Se pot ivi nelămuriri, va fi lipsă de înțelegere în acorduri sau pur și simplu nu veți fi pe aceeași lungime de undă privind următorii pași de făcut.
Ca să nu vă dezmințiți zodia, sigur unii dintre voi or să facă ce știu ei mai bine, adică vor acumula de la alții pentru interesul propriu. Dispuneți de ușoare relaxări de încredere pe care să o acordați celor din jurul vostru, va fi un moment al contactelor, al comunicării active, al cooperării și al rezolvării problemelor comune.
GEMENI
Vine o perioadă în care veți avea multe de făcut, multe de rezolvat. Proiecte mai vechi, teme, treburi de rutină nu mai așteaptă și trebuie rezolvate, la fel și problemele profesionale ori de familie, mai ales dacă le-ați tărăgănat până acum sau ați jucat cu ele la două capete. Prudența și sârguința, înțelepciunea și acuratețea în afaceri, implicit în relații, vor ajuta la menținerea stabilității financiare și profesionale. Dar nu trebuie așteptate dividende speciale și rezultate fabuloase, asta-i clar.
În calea voastră, în activitatea voastră pot apărea transformări, noi responsabilități, noi proiecte de echipă, iar direcțiile de activitate se vor schimba. Va trebui să vă adaptați rapid, să schimbați stereotipurile, să țineți pasul cu situația dacă doriți să înaintați. Prin urmare, în ciuda apropierii verii, mulți dintre voi se vor simți inconfortabili, neliniștiți, atât din cauza sectorului profesional, cât și a relațiilor cu cei dragi.
RAC
Trebuie să acumulați energie pozitivă, căci altfel rămâneți fără vlagă. Contrar trăsăturilor voastre, de data asta nu vă place cearta, nici lupta și nici minciuna. Iar ca să acumulați energie pozitivă, trebuie să vă implicați în activități care presupun creativitate și să dedicați timp hobby-urilor și plăcerilor voastre.
În profesie, recomand să fiți mai increzători și mai ambițioși pentru a obține succesul râvnit în carieră. Dacă vă iese în cale ceva interesant, să nu pierdeți șansa de a vă depune CV-ul. Cele mai bune calități or să fie observate de oamenii din jur, ceea ce va duce spre o prietenie puternică și o cooperare fructuoasă. Corectându-vă greșelile din trecut, puteți ajunge cu ușurință la rezultatul dorit. Principalul lucru este să fiți puternici din punct de vedere spiritual și să nu neglijați sarcinile mici. Banii vor fi suficienți pentru achiziții utile.
Capacitatea de trezire este adevărată și pentru voi. Dacă o veți conștientiza și îi veți acorda atenția cuvenită, căpătați puterea de a anticipa evenimentele viitoare, iar asta o să vă permită planificarea pe termen lung a ceea ce intenționați să faceți pentru a vă schimba viața.
LEU
Nu-i exclus să se producă o transformare importantă în afacerile voastre personale, dacă nu cumva ea deja s-a produs. Dar eventuala pierdere va avea ca scop câștigarea de experiență. Succesul va veni de departe și atunci veți avea șansa de a vă demonstra frumusețea, bunătatea, talentul creativ și farmecul. Întâi vi se dau planurile peste cap, pot exista pierderi și cheltuieli sporite, după care vi se luminează calea.
În cuplu, se pot ivi disensiuni care s-ar putea amplifica dacă amestecați banii, cariera și dragostea.
FECIOARĂ
Dacă cei singuri au ocazia să cunoască și să se implice într-o relație cu cineva pe placul lor, cei în cuplu trebuie să acorde mai multă atenție relațiilor de căsătorie. Împreună cu soțul /soția, discutați despre toate lucrurile și situațiile, despre tot ce vă îngrijorează, pentru că veți începe să vă auziți din nou, iar înțelegerea reciprocă anterioară va reveni la voi. Fiți mai interesați de succesele sau de problemele partenerului în aceeași măsură în care-i spuneți și ce vă deranjează. Amintiți-vă că v-ați unit cu dragostea și cu dorința de a fi amândoi fericiți.
Cu copiii nu trebuie neapărat să vă purtați cu mănuși, însă trebuie să dați dovadă uneori de o mare creativitate în răspunsurile pe care le dați lor.
Cei singuri, este posibil să se mute acum cu un nou partener și să înceapă o viață plină de agitație domestică, chiar dacă nu sunt obligați să facă act de căsătorie. Și unii și alții, trebuie să depună eforturi considerabile pentru a stabili ori a restabili ordinea în casă și a crea confort. Aceia care doresc mutarea în străinătate pot întâmpina blocaje, se pot trezi cu întârzieri. Ele totuși nu vor afecta puternic principalele lor planuri.
BALANȚĂ
Aveți toate șansele să debordați de idei creative și teorii bune, ba chiar să îi aprindeți pe ceilalți cu entuziasmul și proiectele voastre. Asta va ajuta la avansarea în viață nu numai datorită propriilor abilități, ci și prin sprijinul celorlalți. Financiar însă, dacă e vorba de bani mulți de investit, aveți grijă la calcule pentru că puteți greși. De asemenea, modul în care vă exprimați sau nepăsarea și neatenția la opiniile altora, ambiguitatea în dialoguri, ar putea să vă aducă probleme la locul de muncă sau tensiuni cu un coleg.
Dacă țintiți la o poziție mai înaltă, chiar de lider, așteptați a doua jumătate a perioadei, căci atunci ați putea să vă demonstrați valoarea în fața șefilor și să puneți accent pe meritele voastre din trecut. Sunt șanse ca ambițiile și aspirațiile voastre să fie satisfăcute. Vă puteți bucura de o mare autoritate, prin urmare,s-ar putea să conduceți firme, proiecte, să dictați condiții și să gestionați mediul înconjurător. Principalul lucru ar fi să nu vă îmbete succesul și să nu vă cheltuiți incontrolabil forța și energia.
SCORPION
Fiți pregătit să apelați la sfaturi din exterior. Problemele personale cu care vă confruntați vă ating principii, sistemul de valori și nu prea puteți fi logic în găsirea unei soluții optime. Vă ajută entuziasmul, abilitățile de comunicare. Gândiți-vă în cine aveți destulă încredere din anturaj și alegeți doar o persoană căreia să îi povestiți dilema prin care treceți. Nu e vorba neapărat de a vă aștepta la răspunsuri sau soluții ci aveți mai curând nevoie de a vă auzi spunând povestea. Vă eliberați mintea și totodată devine mult mai clar ce vă deranjează.
Finanțele sunt pe o pantă ascendentă și par să compenseze zbuciumul resimțit în sfera sentimentală. Norocul însă vă susține, atâta timp cât guvernatorul vostru este în deplinătatea energiilor astrale. Rețineți însă că banii vă vin doar din muncă proprie!
SĂGETĂTOR
Unii din prieteni se pot dovedi nu tocmai prieteni, iar unele din persoanele față de care ați manifestat reticență vă pot deveni mai apropiați decât ați crezut sau ați fi gândit. Totuși sunteți în dispoziție de a vă asuma noi angajamente și a vă face noi amici. Sunteți buni comunicatori și aveți succes în tentativele de a propune orice activitați de petrecere a timpului liber întrucât ceilalți se vor alinia mai rapid la dorințele voastre.
Pot apărea vești care vă scot din starea de lâncezeală și vă dau ocazia să alungați senzația de stagnare. Aveți ocazia să intrați într-o luptă ce promite un câștig substanțial în viitor iar asta vă motivează și aduce un entuziasm nou, resimțit în toate domeniile vieții.
CAPRICORN
Dacă în ultima vreme lucrurile se mai dezmorțiseră, iar veți începe să simțiți că oamenii nu se gândesc la voi, ci la ei înșiși, chiar dacă asta înseamnă să acționeze împotriva voastră. Să nu vă surprindă așadar că nu vor merge toate cum vreți voi,inclusiv în viața personală. Dacă o să aveți grijă, veți putea compensa ori chiar veți evita problemele majore. Trebuie să fiți siguri că vă păstrați sub control agresiunea. De fapt cea mai bună cale este doar să evitați argumentele și să aveți grijă de voi.
Curiozitatea și dorința de a fi informați or să vă ajute dacă trebuie să învățați ca să deveniți specialiști în domeniile dumneavoastră. De asemenea, trebuie să aveți grijă să nu fiți exploatați într-un fel sau altul. Capcane oricum vă așteaptă peste tot. Asigurați-vă că nu vă familiarizați prea mult cu nimeni până când nu sunteți siguri că persoana merită încrederea voastră! Nu vă fie teamă să refuzați să faceți ceva.
VĂRSĂTOR
Direcțiile principale spre care sa vă canalizați energia sunt afacerile, sănătatea, educația copiilor mici sau sprijinirea adulților din familie.
Sunt posibile litigii la domiciliu, cu personal angajat, precum și cu partenerii de afaceri. În relație probabil că a existat o criză. Manifestările brutale ale libertății precum și plictiseala în cuplu, din cauza căreia parcă ați dori să mai cunoașteți și alți noi parteneri, pot fi însoțite de argumente, de iritări și poate de lacune.
Cei singuri, ar putea întâlni o persoană care să le schimbe viața personală. Noi relații se pot lega pe neașteptate, dar nu vor fi rezistente și foarte fiabile in timp. Acestea pot fi trecătoare, cu persoane care se grăbesc în viața voastră ca o cometă, însă dispar brusc, la fel de repede, lăsând o amprentă de neșters.
PEȘTI
Un rol important în viața voastră îl vor juca femeile din cel mai apropiat cerc de dumneavoastră. Vă acordați asistență reciprocă, efectuați călătorii comune, faceți afaceri împreună, urmând ca aceste persoane apropiate să meargă alături de voi o bună bucată de timp. În aceeași măsură însă, va fi nevoie să acordați voi sprijin unor verișori ori surorilor voastre. Accentuați comunicarea cu copiii, axați-vă pe talente și pe munca creativă, căci toate aceste activități vă vor face viața mai strălucitoare și mai interesantă.
Relațiile cu unele rude sunt mult mai active, dar comunicarea nu-i ușoară. Este posibilă o întoarcere la nemulțumiri vechi, veți afla ceva despre aceste rude sau, din contră, rudele voastre vor primi informații nu prea plăcute despre voi.
Toate acestea vor duce la unele conflicte și poate că acestă dispută vă obligă să jucați cu cărțile pe masă iar adevărul să iasă la iveală. Este mai bine să se discute cu sinceritate toate problemele pentru că se vor lămuri definitiv lucrurile și veți fi scutiți de neînțelegeri în viitor. Același lucru îl pot recomanda și în situația în care există tensiuni care mocnesc în relația de iubire.
sursă: click.ro.