Horoscopul anului 2019

Horoscopul anului 2019

Care sunt previziunile astrale pentru anul viitor – partea I.

BERBEC

În 2019 veți simți că aveți ceva important de împărtășit lumii întregi și nimic nu vă va împiedica să faceți asta. S-ar putea să demarați un proiect nou, foarte ambițios, care vă va spori popularitatea (un canal pe Youtube, un blog, etc.). Dacă până acum v-ați simțit oarecum blocați, 2019 e anul când veți merge înainte și veți trece la nivelul următor, mai ales în carieră. În aceste condiți, perspectivele de câștig se arată și ele destul de interesante. În luna martie, veți obține sume importante de bani. Pe plan personal, se preconizează câteva cumpene, dar aici intervine abilitatea voastră de a le soluționa. În ansamblu, anul 2019 va fi unul dominat de schimbări majore pentru nativii din Berbec.

TAUR

2019 va fi un an plin de răsturnări de situații pentru cei născuți în zodia Taur, iar asta va duce la situații de multe ori tensionate. Cel mai bine ar fi să trageți aer adânc în piept și să descoperiți cine sunteți cu adevărat și cum puteți participa la acest proces cu maturitate. Astfel, veți deveni o altă persoană, care va putea profita la maximum de aceste schimbări. S-ar putea ca în 2019, un an al trezirii conștiinței voastre, să simțiți neliniște, o anumită lipsă de libertate și o nemulțumire generală privind viața voastră actuală. S-ar putea să descoperiți că sunteți captivi într-o relație care nu vă mai satisface, ori că nu mai sunteți mulțumiți de aspectul vostru fizic, dar, fiind un an al schimbărilor majore, este foarte probabil să rezolvați toate aceste probleme.

GEMENI

Cu siguranță că banii vor fi principala voastră preocupare în 2019.   S-ar putea ca după 5 ianuarie să găsești o oportunitate de a investi în lucruri pe care nu ți le-ai permis până acum. De asemenea, dacă sunteți într-o relație stabilă, partenerul ar putea să beneficieze și el de venituri suplimentare, sau de o promovare în carieră. Anul viitor va fi, de asemenea, unul benefic pentru dragoste, așa că bucurați-vă din plin!  Dacă aveți datorii, în anul 2019 veți reuși să achitați o bună parte din ele. Totuși, mare atenție dacă plănuiți să vă asociați cu cineva pentru o afacere: nu trebuie să aveți încredere oarbă în acea persoană, ci să manifestați multă prudență. Anul viitor veți fi o persoană mai degrabă retrasă, decât dornică de atenția opiniei publice, așa că veți fi tentați să activați mai puțin și pe rețelele de socializare.

RAC

În 2019, nativii din Rac vor porni în căutarea stabilității, pe toate planurile, așa că vor fi foarte atenți la relaționările pe care le au. Se prea poate să descoperiți că ați stat alături de o persoană care nu vi se potrivea și va fi foarte clar că nu puteți construi nimic pe o fundație de nisip.  2019 va fi un an al maturizării, al revelațiilor, atât pe plan personal, cât și în afaceri. Așa cum spuneam, o relație de dragoste se poate clătina serios, dar există posibilitatea ca voi și partenerul să căutați îndrumare, pentru a vă salva iubirea. La fel de bine, însă, 2019 poate fi și un an al noilor începuturi, al schimbărilor, așa că depinde de voi să luați decizia corectă. Totodată, s-ar putea să vă plictisiți de cercul actual de prieteni și să căutați experiențe sociale mai neobișnuite și stimulative.

LEU

Nativii din Leu vor avea parte în 2019 de multe urcușuri și coborâșuri. Vă reinventați și sunteți dispuși să vă părăsiți zona de confort. Puteți avea parte de momente interesante și veți avea puterea să vă eliberați de toate lucrurile nefolositoare din viața voastră. Și voi s-ar putea să aveți parte de un punct de cotitură în relația sentimentală, dar s-ar părea că este vorba mai degrabă de un angajament, decât de o ruptură.  De asemenea, este foarte posibil să aveți un copil în acest an și să vă bucurați din plin de stautul de îndrăgostiți. Norocul le surâde și celor singuri, care își vor putea găsi perechea. În carieră, se preconizează schimbări majore – s-ar părea că schimbi locul de  muncă, dar nici această slujbă nu pare să fie prea stabilă. Schimbările din acest plan s-ar putea să vă aducă unele îngrjorări și neplăceri, dar trebuie să invățați să fiți flexibili.

FECIOARĂ

Saturn, planeta disciplinei, maturității și angajamentului, va fi prezentă în semnul vostru întregul an, ajutându-vă să definiți ce vă doriți cu adevărat de la viață, mai ales în dragoste. Nu (mai) sunteți interesați de aventuri trecătoare și de jocuri, ci vă doriți stabilitate emoțională. Există posibilitatea să întâlniți o persoană nouă, pentru care s-ar putea să simțiți că merită să luptați. Pentru nativii care au deja o familie cu copii, 2019 este anul în care vor fi mai apropiați ca oricând, când vor face totul pentru armonie și o comunicare foarte bună. Este, de asemenea, un an favorabil pentru extinderea familiei, sau pentru a vă muta într-o casă nouă.  Și finanțele se vor stabiliza, după data de 6 martie, iar cei care își doresc să studieze, se vor putea apuca de o școală, un curs și vor simți nevoia să călătorească mai mult.

 Nu pierdeți miercuri dimineață – partea a II-a a horoscopului pentru 2019!

 

Comenteaza