Începe școala, dar nu e gata... Poveste clujeană din 1963, cu "organizare de şantier de-a-ndoaselea"

Începe școala, dar nu e gata... Poveste clujeană din 1963, cu "organizare de şantier de-a-ndoaselea"

Povestea inaugurării la Școala Nr. 1 Gherla, la 60 de ani de la înfiinţare. Construcția a fost ridicată într-un timp foarte scurt: aprobările necesare au fost obținute în vara anului 1962, iar în septembrie 1963 a fost finalizată și predată Sfatului Popular Raional Gherla. 

În 1963, ziua de 15 cădea chiar într-o zi de duminică, astfel că noul an școlar a început în toată România luni, 16 septembrie, scrie gherlainfo.ro. Cu doar câteva zile înainte, pe 6 septembrie, clădirea noii școli a fost predată de constructor către Sfatul Popular Gherla, cu o întârziere de... trei săptămâni. Trebuia predată pe 15 august.

Singurul proiect al școlii care există în arhiva unității prevedea o construcție cu parter și un singur etaj, cu 8 săli de clasă. Printr-un mister rămas deocamdată nelămurit, s-au construit două etaje în loc de unul, iar școala a ajuns să aibă 16 clase.

Construcția a fost ridicată într-un timp foarte scurt: aprobările necesare au fost obținute în vara anului 1962, iar în septembrie 1963 a fost finalizată și predată Sfatului Popular Raional Gherla. Lucrarea a fost executată de T.R.C.L. Cluj – Întreprinderea de Construcții 2 Dej, după un proiect tipizat, care se regăsește în multe alte școli din țară.

Concluziile comisiei de recepție erau neplăcute, după ce se constataseră multe probleme la calitatea lucrărilor: uși defecte la săli, praguri de slabă calitate, vopsitorie în ulei prost executată, zugrăveli defectuoase (var „pușcat” pe pereți), închizătoare defecte la ferestre, rame nevopsite, covoare PVC (linoleu) dezlipite, parchet prost montat, probleme la instalația electrică (becuri care nu se aprindeau), uși la cabinele WC care nu se închideau, lavoar cu instalație defectă, conducte rămase nevopsite. De ce?

Gh. Voicu, scrie în ziarul Constructorul, 14 septembrie 1963 întreaga poveste. "Trezit din amorţeală, ca de obicei, s-a îndreptat spre şantier. Condica o semnase la restaurant. Exemplul prost al maistrului a fost urmat şi de alţi lucrători. Nesupravegheaţi, ei au executat un lucru prost, au făcut risipă de materiale şi de manoperă.

Zidarii au ridicat ziduri, betoniştii au turnat betoane, instalatorii au trebuit să introducă conductele – şi-au făcut oamenii „datoria”. Au spart planşeele, au perforat zidurile. De ce? Pentru că maistrul Pop nu a vegheat ca lucrările de construcţii şi instalaţii să se desfăşoare paralel. El a fost ocupat cu păhărelul". Citeşte mai mult AICI

Comenteaza