Întâmplare din vechiul Cluj, demnă de romane polițiste: atacul din '38 asupra rectorului universității clujene

Într-o seară rece de sfârșit de noiembrie 1938, rectorul universitatii clujene, Florian Stefanescu Goanga se îndrepta spre sediul instituției de învățământ. Era însoțit de garda sa, agentul de poliție Enache Gruia și abia intraseră pe strada ce purta numele eroului ardelean Avram Iancu. În lumina difuză a serii de undeva au apărut doi tineri ce abia împliniseră douăzeci de ani, care au de sub hainele groase revolverele iar cu mâinile tremurânde l-au ucis pe polițist și l-au ranit grav pe rector. Studenții de la căminul Avram Iancu, din apropiere, au sărit in ajutorul profesorului lor, care in cel mai scurt timp era la spital înconjurat de marile legende ale medicinei clujene Hațieganu, Papilian, Leon Daniello și mulți alții.

Deși avem adesea o imagine idealizată despre Clujul intebelic, in acele zile de toamnă ale anului 1938, tensiunea in oraș era la cote maxime. Chiar si astăzi cu greu îmi pot explica radicalismul legionar dus la extrem, radicalismul gata să ucidă. Obsesia pentru numerus clausus la universitate , rasismul si xenofobia, interpretările unei filozofii a urii, să justifice uciderea unei personalități precum părintele psihologiei românești? Poate că acea știință intra in zona decadenței în viziunea tinerilor neînțeleși de acum aproape nouă decenii, dar pentru un intelectual acest lucru nu trebuia să depășească stadiul ignorării sau polemicii. Dar de ce să răpești o viață când poruncile lui Moise din legea fundamentală a creștinismului pe care il afișau căpeteniile legionare, spune răspicat : să nu ucizi? De ce să arunci in aer uzina electrică sau o cantină studențească, fapte pe care le-au încercat tinerii înflăcărați de semnul crucilor incârligate? De ce să te răzbuni pe locuitorii unui oraș precun Clujul? De ce sa ameninți cu moartea pe multi dintre dascalii Universității?

Anchetele ulterioare atentatului au descoperit o conspirație prost organizată, de niște naivi exaltați cu arme improvizate si lideri cu inteligență îndoielnică. Actul terorist impotriva rectorului a fost pus la cale dintr-o gelozie greu de descifrat intelectual, de un tânăr student in anul trei la litere, pe numele său Pop Ioan, de loc din comuna Sucutard. Poate că rectorul i-ar fi făcut un profil psihologic mult mai înțelept decât ziariștii vremii, și i-ar fi găsit și calea de vindecare a rănilor minții . În fața instanței, tanarul literat in devenire, a apărut ca un ins timid, cu o față liniară, părul lins, doi ochi căprui incercănați, privind în gol. Gura sa afișa un surâs sfidător in loc de motivații credibile, in loc de fraze bine meșteșugite . Un polițist l-a caracterizat asemuindu-l cu o ciocârlie care se avântă spre înălțimi, apoi deodată se prăvălește cu capul în țărână. În loc să se bucure de taina poeziilor și a basmelor, de a cerceta originile și științăa cladirii cuvintelor fagului de miete a limbii române, a mers pe calea urii, a fanatismului si a morții. Se declara afectat de moartea polițistului, dar orbirea unei iubiri refuzate, puse pe seama unei fantezii, sau ce o fi fost să fie, l-a purtat spre pierzanie, aruncându-l in brațele unei organizații ce în locul înțelepciunii și a încurajări părintești, înțelepte si cultivate, croite în secole de devenire umană, i-a oferit infama armă a aducatoare de moarte. I-a oferit veninul unui fanatism autohton, dacă putem vorbi de așa ceva.

Pamfil Șeicaru nu îl vedea pe român nici revoluționar nici fanatic: "Neamul nostru nu a cunoscut nici un fel de fanatism, noi nu însemnăm in calendar nici un sfânt, ceea ce indică opacitatea spiritului românesc față de orice exaltare mistică. Fanatism religios n-am avut - cum am putea să avem fanatisme politice?". Și atunci ce idol putea venera un tânăr, o icoană caricaturală? Un fals pentru naivi frustrați și dornici de a se răzbuna pe himere.

O iubire neîmpărtășită, o ură viscerala față de un om care încerca să caute calea spre lupta cu demonii inconștientului, au deschis calea spre o crimă ce o justificau printr-o politică năucă, astfel, o neliniște tinerească, adolescentină s-a transformat în armă, o inimă poetică s-a transformat în fiere.

Sentința a fost condamnarea la moarte a celor doi. Escortați către Jilava, in gara din Apahida cei doi tineri, au căzut sub gloanțele răzbunătoare ale colegilor celui căzut. O lume se sfârșea la douăzeci de ani. Nu numai lumea lor ci și România Mare se sfărâma in fața urgiilor istoriei și a propriei lipse de introspecție, a ranchiunei față de sine.

(articol publicat de Septimiu Moga pe Facebook)

Etichete
Comenteaza