Istorici clujeni urmăriţi de Securitate

Instalarea regimului comunist a adus mai multe modificări față de perioada interbelică în ceea ce privește statutul intelectualilor clujeni.

În timpul regimului lui Gheorghiu-Dej amploarea măsurilor coercitive luate față de intelectuali a fost mai redusă decât în cazul celorlalte categorii sociale. Represiunea nu a avut în vedere intelectualitatea ca o clasă socială distinctă, ci doar un număr de personalități care avuseseră o activitate politică semnificativă, în marea majoritate a cazurilor foști miniștri, legionari marcanți sau lideri ai vechilor partide. S-a urmărit crearea unei atmosfere de teroare în mediul intelectual, care să ducă atât la eliminarea oricăror atitudini potrivnice, cât mai ales la acceptarea sau chiar adeziunea la noua putere. În dorința de a obține legitimitatea în fața societății, pentru regimul comunist a fost mult mai importantă atragerea elitelor culturale decât eliminarea acestora, intelectualii aserviți puterii beneficiind de numeroase avantaje.

Instalarea regimului comunist a adus mai multe modificări față de perioada interbelică în ceea ce privește statutul intelectualilor clujeni. Primele arestări au fost operate începând cu luna martie 1945, când Universitatea funcționa încă la Sibiu. Acțiunea se încadra în procesul general dedefascizare a țării, impus de către Puterile Aliate și care s-a desfășurat în majoritatea statelor europene. În perioada 1945-1950, partidul comunist era mult mai preocupat de anihilarea adversarilor politici (P.N.Ț. și P.N.L.) și de preluarea integrală a puterii în stat, astfel încât elitele culturale, ce nu făcuseră politică au fost oarecum neglijate. În cazul intelectualilor clujeni situația a fost însă puțin diferită, după sprijinirea grevei studenților din Cluj, din mai-iunie 1946: Silviu Dragomir, Florian Ștefănescu-Goangă, Constantin Sudețeanu (ultimii de la Facultatea de Litere), Coriolan Tătaru (Facultatea de Medicină) și Aurelian Ionașcu (Facultatea de Drept).

Silviu Dragomir

Inspectoratul Regional de Poliție Cluj preciza faptul că aceștia „duc o politică reacționară", motiv pentru care i-a ținut sub o supraveghere atentă. La 16 aprilie 1947 șeful Inspectoratului, Mihail Patriciu, ordona Chesturii de Poliție a Municipiului Cluj de a „urmări și pe mai departe activitatea profesorului Silviu Dragomir". șeful Chesturii, Gheorghe Crăciun arata că „din supravegherile efectuate în ultimul timp și în special de când s-au făcut ultimele ridicări, susnumitul profesor universitar nu a mai luat contact cu nicio persoană reacționară și evită a discuta chestiunile politice. Menționăm că se continuă supravegherea sa".

La 1 septembrie 1947, Silviu Dragomir (foto) a fost comprimat de la Universitate și pensionat forțat, fiind considerat „vârful reacțiunii în Universitate". Evenimentele au evoluat apoi într-un ritm accelerat pentru istoric, din nefericire situația sa agravându-se continuu. Au urmat înlăturarea din Academie, iar apoi arestarea și judecarea în procesul privind Banca Agrară din Cluj, bancă ce aparținuse P.N.Ț. și unde istoricul a deținut funcția de membru în Consiliul de Administrație. La 1 decembrie 1948, a fost condamnat la 6 luni de închisoare, pedeapsă majorată ulterior la 1 an și 6 luni, fiind închis la Caransebeș.

Istoricii ardeleni

Îndepărtarea din funcțiile profesionale deținute a afectat însă un număr mare de intelectuali de valoare ai României. Fenomenul s-a resimțit și în breasla istoricilor, inclusiv a celor ardeleni. În 1945, Ioan Lupaș a fost practic forțat să se pensioneze de la Universitatea din Cluj și mai ales de la Institutul de Istorie Națională, pe care îl crease și al cărui director era. Tot la 1 septembrie 1947, a fost pensionat și Ștefan Meteș de la Arhivele Statului din Cluj, motivul fiind tot limita de vârstă, deși avea doar 61 de ani.

Cu toate acestea, el a rămas la conducerea instituției până în aprilie 1949, ca președinte onorific. În 1948, cei doi au fost excluși și din Academie. În primii ani de după război, nefiind un lider politic de marcă, Ștefan Meteș nu a intrat în atenția regimului comunist. Pentru perioada anilor 1944-1948, nu am descoperit date care să ateste supravegherea istoricului de către Siguranță. Lipsa implicării sale în viața politică din Cluj, care de altfel dura din anii '30, a determinat probabil neglijarea sa de către organele de represiune.

Articolul integral AICI.