Masacrul de la Beliș: Civili uciși, case jefuite, violuri, bătăi

Masacrul de la Beliș a fost un eveniment petrecut la data de 8 noiembrie 1918 pe moșia baronului János Urmánczy, în zona comunei Beliș din districtul Huedin al comitatului Cluj. 

La data de 8 noiembrie este marcată Ziua martirilor români de la Beliş, potrivit Legii nr. 138/2020.  În 8 noiembrie 1918, peste 45 de români din Beliş şi din alte comune învecinate (Văleni, Tufeni, Mănăstireni, Morişel, Morlaca, Arada) au fost împuşcaţi de o unitate de mercenari din ordinul nobilului Janos Urmanczy ca măsură represivă după ce prizonierii aflaţi la fabrica sa de cherestea au incendiat domeniul acestuia, potrivit volumului "Măcelul de la Beliş din 1918" (autor Aurel Gociman, Bucureşti, 1982).

Masacrul de la Beliș a fost un eveniment petrecut la data de 8 noiembrie 1918 pe moșia baronului János Urmánczy, în zona comunei Beliș din districtul Huedin al comitatului Cluj. În cursul acestuia, între 41 și 50 de civili – în majoritate de etnie română – au fost uciși de către o unitate de militari înarmați aflată sub comanda căpitanului k.u.k. Antoniu Dietrich. Această unitate a fost formată cu aprobarea ministrului de război al Ungariei, fără ca acesta însă să cunoască scopul ei real, la inițiativa și cu sprijinul deputatului Nándor Urmánczy. Militarii unității i-au împușcat pe locuitorii din zonă în virtutea stării de asediu, potrivit wikipedia.org.

Militarii detașamentului Dietrich, împreună cu jandarmii, s-au instalat în castelul Urmánczy și au jefuit ulterior locuințele sătenilor. În zilele de 9-10 noiembrie 1918 au făcut incursiuni în comunele Mărișelu și Râșca din vecinătatea Belișului. Ei au rechiziționat animale și au comis violuri. Conform celor precizate de Augustin Pordea, delegatul Consiliului Național Român de la Cluj, în duminica următoare militarii au dat un ultimatum locuitorilor din comunele învecinate, spunându-le că-i vor trage cu mitralierele în ei, dacă lucrurile furate nu se vor găsi. Ca atare circulația oamenilor a încetat complet în regiune, iar țăranii s-au refugiat în păduri. De asemenea, militarii detașamentul de pedepsire au aplicat în mod repetat fiecărui țăran cercetat câte 25 de lovituri de bâtă, în timpul cercetărilor făcute pentru găsirea lucrurilor furate.

Punctul de pornire al acestui eveniment l-a reprezentat devastarea exploatării locale forestiere Urmánczy, sub imperiul situației revoluționare, de către prizonieri de război ai armatei austro-ungare care lucrau la întreprinderea forestieră locală. Ca efect, fratele proprietarului a însărcinat detașamentul trimis la Beliș să restabilească ordinea pe plan local și să-i pedepsească pe locuitorii zonei, considerați în mod eronat ca fiind principalii vinovați.

O parte dintre trupurile victimelor au fost arse din dispoziția ofițerului comandant al detașamentului pe jăratecul rămas de la o clădire căreia i se dăduse foc. În cele două zile care au urmat detașamentul Dietrich a făcut incursiuni în comunele învecinate, iar în restul perioadei de aproximativ două săptămâni în care a mai rămas în zonă a continuat cu alte acțiuni de forță pe plan local.

Printre autorii principali ai celor întâmplate s-au aflat și locotenentul Cseresznyĕs de la jandarmeria locală din Huedin, precum și directorul întreprinderii forestiere din Beliș, Francisc Biró. Primul dintre aceștia a sprijinit în mod activ acțiunile detașamentului militar, iar ultimul s-a implicat atât în aducerea detașamentului, cât și în conducerea unor membri ai gărzilor naționale maghiare locale care au contribuit la masacru.

Anchetatorii, istoricii și analiștii care au studiat evenimentul nu au ajuns la un consens referitor la numărul de civili morți în urma evenimentelor petrecute. Doar 41 de victime au fost precis identificate, estimările ulterioare indicând cifra de circa 50 de decedați.