Meta lui Zuckerberg, "supărată" pe organizaţia anti-vaccin a nepotului lui Kennedy. A tăiat-o de pe FB şi Insta
- Scris de Ziua de Cluj
- 19 Aug 2022, 15:03
- Life
- Ascultă știrea
Meta, compania-mamă a Facebook şi Instagram, a eliminat de pe cele două platforme conturile influentei organizaţii americane anti-vaccin "Children's Health Defense", condusă de Robert Kennedy Jr, nepotul fostului preşedinte american.
"Am eliminat conturile de Instagram şi Facebook din cauza unor încălcari repetate ale politicilor noastre asupra COVID-19", a declarat joi Aaron Simpson, purtătorul de cuvânt al Meta.
Organizaţia CDH, care critică siguranţa vaccinurilor împotriva COVID-19, acuză Meta de nerespectarea dreptului său la libertatea de exprimare prin alinierea cu autorităţile sanitare americane.
"Facebook acţionează aici ca un reprezentant al cruciadei guvernului federal pentru a reduce la tăcere orice critică la adresa politicilor draconice ale guvernului", a declarat într-un comunicat fondatorul organizaţiei, Robert Kennedy Jr, relatează vineri AFP, scrie Agerpres.
Nepot al fostului preşedinte asasinat în 1963 şi fiu al unui fost ministru, asasinat şi el în 1968, Robert Kennedy Jr este o figură importantă în facţiunea anti-vaccin americană.
CDH susţine că are "sute de mii" de abonaţi pe aceste două conturi şi a distribuit, în comunicatul său, capturi de ecran care arată ştergerea acestor conturi pentru "dezinformare".
Potrivit CDH, interdicţia ar putea avea legătură cu o acţiune în instanţă intentată de organizaţie împotriva Meta pentru cenzură.
Canalul YouTube al CDH a fost eliminat în septembrie anul trecut.
Meta, care este acuzată în mod regulat de dezinformare prin răspândirea de informaţii false, încearcă de la ultimele alegeri prezidenţiale americane să se îndepărteze de conţinutul politic pentru a se concentra pe schimburi între prieteni şi comunităţi de interese.