O fostă campioană la baschet, absolventă de Drept, își dedică acum cariera apărării ordinii în Jandarmeria Cluj

O fostă campioană la baschet, absolventă de Drept, își dedică acum cariera apărării ordinii în Jandarmeria Cluj
| Foto: Facebook / Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj

Disciplină, perseverență și spirit de echipă, acestea sunt valorile care au ghidat-o pe Corina de-a lungul parcursului său, de la baschet de performanță la o carieră de succes în Jandarmeria Română.

După absolvirea Școlii Militare, Corina a fost repartizată la Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj, unde activează în cadrul unei subunități de ordine publică. Alegerea sa nu a fost întâmplătoare – sportul de performanță, practicat timp de un deceniu, a fost rampa de lansare către o profesie ce impune determinare, curaj și responsabilitate.

Cu un palmares impresionant în baschet, Corina a cucerit, alături de echipa sa, titluri de campioană și vicecampioană națională, fiind selectată inclusiv în lotul național. Experiența competițională i-a modelat caracterul, pregătind-o pentru rigorile unei cariere militare.

"Baschetul i-a cristalizat Corinei disciplina și spiritul de echipă, atât de importante în profesia de jandarm, în timp ce tatăl său, la rândul său, militar de carieră, a îndrumat-o spre alegerea acestui ,«drum»", au scris reprezentanții Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj.

Dedicată perfecționării continue, Corina a absolvit recent și Facultatea de Drept, demonstrând că meseria de jandarm nu înseamnă doar purtarea unei uniforme, ci asumarea unor responsabilități reale, a unor sacrificii și provocări constante.

Prin exemplul său, Corina își dorește să inspire tinerii să urmeze o carieră militară, conștienți de rigorile și satisfacțiile pe care le oferă această profesie.

Comenteaza