Pamela Anderson, de nerecunoscut, la Cannes. Ce apariţie a avut actriţa pe covorul roşu

Pamela Anderson, de nerecunoscut, la Cannes. Ce apariţie a avut actriţa pe covorul roşu
Celebra actriță din "Baywatch" a putut fi văzută, sâmbătă, pe covorul roşu de la Festivalul de Film de la Cannes, unde a venit la lansarea dramei "120 Beats Per Minute".

Aproape nimic din senzualitatea și perfecțiunea fizică care a făcut-o, odinioară, celebră pe voluptoasa blondă, nu se mai regăseşte acum pe chipul Pamelei Anderson schimbat radical de trecerea anilor, dar, probabil, și de o serie de intervenții chirurgicale.

În acest an actriţa nu a mai avut aceeaşi apariţie demnă de un sex-simbol, cu care şi-a obişnuit fanii în anii anteriori, purtând părul prins într-o coadă de cal şi fiind îmbrăcată într-o rochie neagră, elegantă. 

"Este de nerecunoscut", au scris tabloidele despre actrița în vârstă de 49 de ani, căreia nici machiajul, și nici operațiile estetice nu i-au putut ascunde semnele lăsate de trecerea anilor.

Aspectul unui corp lipsit de tonifiere a contrastat puternic cu apariția pe covorul roșu de la Cannes cu 10 ani în urmă. 

Pamela Anderson a devenit cunoscută, în anii '90, când a purtat costumul roşu de înot, fiind o tânără salvamar în seria "Baywatch".

În această lună se va lansa noua vesiune a Baywatch, rolul Pamelei Anderson revenindu-i acum actriţei Kelly Rohrbach. În serial vor mai apărea vedete precum Dwayne Johnson, Zac Efron și Priyanka Chopra.

 

sursa: pagesix.com

Comenteaza