Peste 20 de colecţii de modă, pregătite din urmă cu un an, la Gala absolvenţilor de design vestimentar

Peste 20 de colecţii de modă, pregătite din urmă cu un an, la Gala absolvenţilor de design vestimentar
Un număr de 25 de colecţii de modă vor fi prezentate mâine seară în cadrul Galei UAD Fashion Design, eveniment ce le oferă absolvenţilor secţiei de design vestimentar ocazia de a-şi scoate creaţiile la lumina rampei şi a de a atrage atenţia specialiştilor şi publicului.

Unul din organizatorii galei UAD Fashion Design, tânărul creator de modă Lucian Broscăţean, preparator universitar în cadrul UAD Cluj-Napoca, a subliniat că absolvenţii au început realizarea colecţiilor în urmă cu un an. "Absolvenţii au început să lucreze la colecţii de acum un an; ne-am propus ca realizarea colecţiilor să reflecte tendinţele actuale, să le racordăm cu ceea ce-nseamnă tendinţă,", a punctat el.

Broscăţean a evidenţiat deschiderea conducerii universităţii clujene faţă de moda contemporană, respectiv sprijinul pe care îl acordă în promovarea creaţiilor absolvenţilor.

Unii dintre absolvenţii secţiei Modă - Design Vestimentar sunt câştigători sau finalişti ai unor concursuri naţionale şi internaţionale, iar colecţiile au fost realizate cu sprijinul unor companii. Cei mai buni dintre absolvenţi urmează să fie premiaţi de jurii formate din jurnalişti, stilişti, editori de modă, respectiv reprezentanţi ai unor concerne de specialitate.

Gala UAD Fashion Design va avea loc sâmbătă, de la ora 20, la Grand Hotel Italia.

Tinerii care au realizat colecţiile ce vor fi prezentate mâine au fost coordonaţi, la nivel licenţă, de lectorul universitar Elena Basso Stănescu şi Lucian Broscăţean, respectiv, la nivel masterat, de Elena Basso Stănescu şi lectorul universitar Anca Pia Rusan.

 

Comenteaza