De anul acesta, eliberat de traficul auto prin finalizarea unui tronson de autostradă, Sebeşul a redevenit un burg cu duminici placide, numai bun de vizitat pentru parfumul de vremi apuse pe care îl degajă prin toţi porii străduţele din centrul istoric.
O piaţă mare şi una mică, despărţite de o biserică fortificată, două străzi aproape paralele care îl străbat dintr-un capăt în celălalt, mărginind ambele pieţe, şi câteva stradele, care se rup perpendicular din cele două artere mai mari, totul înconjurat de un zid mai degrabă oval decât dreptunghiular. Cam aşa arată la prima vedere centrul Sebeşului. Un proiect simplu şi atât de funcţional încât a trebuit să vină epoca autostrăzilor ca să vădească defecte de fabricaţie.
Miezul bătrânului burg este de fapt o lecţie de supravieţuire: în ciuda asediilor, jafurilor, incendiilor, molimelor sau doctrinelor politice distructive pe care le-a avut de înfruntat, Sebeşul îşi păstrează de peste 500 de ani acelaşi plan urbanistic în zona centrală. Kilometrul zero, din punct de vedere turistic, al oraşului este biserica fortificată şi capela alăturată. Biserica are un orar de vizitare sinuos, cu pauze între diferite ore, în funcţie de zi. Din exterior, cel mai bine se observă goticul frumos al capelei alăturate bisericii. Cât despre biserica propriu-zisă, la exterior impresionează contraforturile masive care întăresc edificiul. În interior, altarul a fost construit între anii 1518 - 1525 si este atribuit de multi critici de artă lui Veit Stoss jr., fiul celebrului sculptor german. Detalii despre biserică şi orarul de vizitare, aici.
După o plimbare prelungită prin Sebeş, puteţi lua masa la restaurantul Hotelului „Leul de Aur", unde, pentru a rămâne în nota medievală a oraşului, se poate comanda o porţie excelentă de coaste porc, preparate după o reţetă din 1287. „Leul de Aur" funcţionează în clădirea restaurată a vechiului han al oraşului, ridicat în 1417, adică înainte de atestarea documentară a Bucureştiului, de exemplu! Complexul hotelier are şi o cramă şi o galerie comercială.
Alt monument major din oraş se află la 30-40 de metri de intrarea în biserică, în diagonală, trecând prin parcul din Piaţa Primăriei. Este vorba de Casa Ioan Zapolya. Aceasta este, prin funcţiunile pe care le-a avut, un martor fidel al schimbărilor prin care a trecut oraşul. Este una dintre cele mai vechi clădiri ale burgului, fiind datată în a doua jumătate a secolului XIV. Are un aspect auster, fără niciun fel de fantezii arhitecturale. A fost iniţial sediul Scaunului Sebeşului, iar apoi reşedinţa unor voievozi transilvăneni. Aici a murit în 1540 voievodul Transilvaniei şi regele Ungariei Ioan Zapolya, şi tot aici s-au desfăşurat mai multe diete ale Transilvaniei independente.
După instaurarea dominaţiei austriece, Guberniul Transilvaniei a funcţionat aici în trei ani - 1732, 1736 şi 1790. După unirea de la 1918, casa a fost sediul Grupului Etnic German, iar după al doilea răboi mondial a fost sediul sindicatelor. Acum, Casa Zapolya adăposteşte muzeul local din Sebeş. Acesta a fost renovat şi redeschis publicului în 2013. Benefiiind de un circuit muzeal refăcut şi, muzeul din Sebeş a fost vizitat anul trecut de peste 2.000 de turişti, potrivit muzeografului Călin Anghel. Tot în apropiere de intrarea în biserică, pe partea cealaltă a străzii se află Casa Binder, în care a locuit exploratorul transilvănean Franz Binder. Fosta sa locuinţă iese în evidenţă prin două basoreliefuri care reprezinta oraşul Cairo, Sfinxul şi Piramidele, ruinele templului lui Isis din insula Philae, de lânga Assuan şi o caravană în deşert, în mijlocul căreia se află chiar exploratorul.
Deşi oraşul păstrează patru turnuri şi mari porţiuni din zidul cetăţii medievale, o plimbare de-a lungul acestora este imposibilă, fiindcă trei dintre turnuri şi aproape tot zidul sunt „împachetate" de curţile clădirilor construite dincolo de incinta fortificată. Astfel, centura de fortificaţii a ajuns să însemne pentru mulţi sebeşeni fundul curţii. Chiar şi aşa, o plimbare urmărind zidul de la distanţă, peste garduri, poate fi o „explorare" plăcută, mai ales în partea de nord a fortificaţiei, pe străzile Peneş Curcanul şi I.L. Caragiale, unde maşinile trec rar, iar topografia străduţelor şi lipsa aproape completă a clădirilor noi te lasă să desluşeşti farmecul medieval al oraşului. Senzaţia de altă lume e întărită şi de denumirile străzilor, notate bilingv, atât în română cât şi în germană, chiar dacă în burgul săsesc de odinioară nu mai trăiesc decât în jur de 400 de germani.
La 100 de metri de Casa Zapolya, pe strada Mihai Viteazul (Jakobbigasse) se află Biserica Franciscană, iar apoi, cotind spre stânga, apare Turnul Octogonal, situat, bineînţeles, într-o curte. Turnul era situat în nord-estul incintei fortificate şi datează din secolul al XVI-lea, când probabil a luat locul unui alt turn, pătrat. Zidul continuă apoi, părăsind pentru câteva zeci de metri curţile oamenilor pentru a forma o latură a străzii I.L Caragiale, până în drept cu cimitirul evanghelic. Dincolo de cimitir se află Turnul Cizmarilor, de formă pătrată, la care este dificil de ajuns. Acesta se află în „colţul" de nord-vest al cetăţii, fiind atestat documentar la 1513, dar datând probabil de la sfârşitul secolului al XV-lea. O perspectivă bună asupra lui se deschide chiar din cimitirul evanghelic. Şi acesta din urmă este în sine un obiectiv interesant, care păstrează pe o latură o serie de cripte asemănătoare cu cele ale cimitirului Sf. Petru din Salzburg, unde s-au turnat scene din „Sunetul Muzicii".
Mult mai accesibil decât Turnul Cizmarilor este Turnul Semicircular, la care se ajunge după ocolire cimitirului, pe strada Piaţa Dacia. Ani de zile turnul a funcţionat ca o locuinţă, cu o micuţă curte în faţă, unde scurmau găinile. În 2010, însă, turnul a fost restaurat, costurile de 19.000 euro fiind suportate de membrii clubului Rotary Sebeş. Traversând în diagonală centrul oraşului, de la Turnul Semicircular se ajunge la Turnul Studentului. Acesta nu se află în curtea unei case ci a unei şcoli. Este bine păstrat, dar la fel de nevizitabil ca toate celelalte. Numele îi vine de la un student din Romos în vârstă de 16 ani, care, împreună cu alţi sebeşeni, s-au baricadat în acest turn în 1438, continuând să reziste asediului turcilor, deşi restul oraşului capitulase. A fost luat prizonier şi dus în robie. Eliberat după 20 de ani, a ajuns în Italia unde şi-a scris amintirile, care au devenit un bestseller al timpului.
Şi în preajma Turnului Studentului zidul se păstrează bine, adăpostit fiind de curţile oamenilor. De altfel, specialiştii apreciază că, în ciuda numeroaselor atacuri otomane, a incendiilor şi a distrugerilor din timpul Războiului Curuţilor, fortificaţiile Sebeşului conservă cele mai multe elemente originale de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea din România. Zidul de incintă aproteja o suprafaţă de circa 24 de hectare. Înălţimea era de 7,5 metri, cu o grosime medie de 1,2 metri. Aceste fortificaţii au fost însă prea „subţiri" pentru a proteja Sebeşul. Amplasat, ca şi Sibiul, într-o zonă foarte expusă incursiunilor turceşti, Sebeşul a avut o fortificaţie incomparabil mai slabă decât cea a vechiului Hermannstadt. Ridicarea zidurilor a început în 1387, în urma unui privilegiu acordat în acest sens de Sigismund de Luxemburg, iar în 1438 erau deja finalizate. De-a lungul timpului au suferit numeroase distrugeri şi refaceri, împărtăşind sau chiar determinând soarta celui mai greu încercat din toate cele şapte oraşe-cetăţi ale saşilor.
Sebeşul a cunoscut maxima înflorire în secolul al XIV-lea când era unul dintre cele mai importante oraşe ale Transilvaniei, conform unor surse, al treilea, după Sibiu şi Braşov. Declinul a început din 1438, când a fost devastat de turci şi s-a accentuat după ce a fost făcut cadou, de Matia Corvin, în 1464, nobililor Johann şi Andrea Pongrácz, pierzându-şi temporar chiar şi statutul de oraş. Un reviriment a avut loc la jumătatea secolului al XVI-lea, dar în 1661 oraşul a fost din nou pustiit, de o armată turco-tătără. Totuşi, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, este pomenit ca oraş liber regesc. După al doilea război mondial, un mare număr de localnici saşi au fost deportaţi în Ucraina şi Siberia. Urmaşii celor care s-au întors au emigrat în masă după 1989. La ora actuală, Sebeşul este cel mai mic dintre cele şapte oraşe fotificate care, potrivit tradiţiei, au dat numele german al Transilvaniei - Cluj, Braşov, Sibiu, Bistriţa, Mediaş, Sighişoara şi Sebeş - dar se laudă cu un şomaj aproape de zero.
