S-a înființat primul Ecomuzeu din țară. E în Apuseni, în locul unde se întâlnesc județele Cluj, Bihor și Alba

S-a înființat primul Ecomuzeu din țară. E în  Apuseni, în locul unde se întâlnesc județele Cluj, Bihor și Alba
| Foto: captura video

Ecomuzeul Ţării Moţilor, primul din țara noastră, are menirea de a conserva specificul zonei din Ţara Moţilor, cu arhitectura, tradiţiile, porturile populare şi preparatele tradiționale din regiune.

Ecomuzeul Ţara Moţilor a fost înfiinţat, în urmă cu două săptămâni, de Ziua Europeană a Parcurilor, la iniţiativa Administraţiei Parcului Natural Apuseni (APNA) şi prin implicarea a şapte primării din totalul de 18 eligibile: Bunteşti din judeţul Bihor, Arieşeni, Gârda de Sus, Scărişoara şi Horea din judeţul Alba şi Săcuieu şi Mărgău din judeţul Cluj.

Până la toamnă, ecomuzeul va avea şi primul traseu tematic, dedicat grupului Şuşman de partizani anti-comunişti, care au luptat până la moarte pentru crezul lor. Turiştii vor fi invitaţi să descopere locuri carstice spectaculoase, dar şi sacrificiul unor moţi adevăraţi, arată Bihoreanul.

Ecomuzeul va însemna şi un omagiu adus moţilor vrednici, iar primii glorificaţi vor fi membrii grupării anti-comuniste Şuşman, formate în 1948 din oameni ai muntelui care au refuzat să îngenuncheze în faţa terorii comuniste. 

Cu o dificultate medie, traseul va aminti de rezistenţa îndârjită şi demnă a moţilor în faţa terorii comuniste, iar drumeţii vor trece prin locuri în care membrii grupării Şuşman au trăit în clandestinitate şi au luptat.

În formă de circuit, Calea Partizanilor (vezi harta) va lega Versantul Muncelului, Valea Firei şi Masivul Humpleu, cu 9 opriri marcate prin panouri informative: Începutul şi sfârşitul, Muntele izbăvitor, Copacul credincios, Moţii şi comunismul, Valea Firei, Peştera ocrotitoare, Coliba libertăţii şi Răfuiala. Traseul este amenajat de Asociaţia Clubul Monarhiştilor Clujeni, în parteneriat cu APNA şi Fundaţia Corneliu Coposu, care vor să recreeze şi un adăpost montan similar celor folosite de partizani.

S-a înființat primul Ecomuzeu din țară. E în  Apuseni, în locul unde se întâlnesc județele Cluj, Bihor și Alba

Comenteaza