Silicon Valley-ul românesc, noul Eldorado al IT-iştilor

Silicon Valley-ul românesc, noul Eldorado al IT-iştilor
Lună de lună, oraşul care creşte în ochii străinilor într-un an cât altele în zece este o prezenţă constantă în topurile din străinătate. Recent, o prestigioasă publicaţie franceză l-a numit noul Silicon Valley al Europei.

 

Publicaţia Paris Match a dedicat în numărul de miercuri un amplu reportaj Clujului, pe care l-a catalogat ca fiind noul Eldorado al IT-iştilor europeni. "După intrarea României în Uniunea Europeană în 2007, acest oraş universitar din Transilvania a devenit Eldorado-ul serviciilor de outsourcing IT. Mii de ingineri construiesc ste-urile noastre şi software-urile de zi cu zi. Pentru 400 de euro pe lună", scrie Jordan Pouille în material.

În opinia francezilor, deşi sunt slab plătiţi, pentru cei 20.000 de programatori clujeni IT-ul este nu doar un job: "Într-un oraş în care miracolul forţei de muncă abundă, prima religie este IT-ul. 20.000 de programatori se ocupă de dezvoltarea a mii de site-uri şi aplicaţii, în mare parte pentru piaţa franceză şi englezească. Salariul lor porneşte de la abia 400 de euro pe lună, cu 100 de euro mai mult decât salariul mediu pe economie".

Principalul merit pentru transformarea Clujului în Silicon Valley-ul Europei îl au cele două facultăţi de profil din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai şi Universităţii Tehnice, care pregătesc viitoarea forţă de muncă a companiilor.

Astfel, în ultimii ani, din ce în ce mai multe companii internaţionale au decis să-şi deschidă birouri la Cluj, atrase, pe de o parte, de buna pregătire a IT-iştilor, iar, pe de altă parte, de avantajul fiscal rezervat industriei IT&C româneşti: angajaţii nu plătesc impozit pe venit.

Reportajul continuă prin a prezenta poveştile câtorva dintre cei mai de succes "giganţi IT" clujeni, printre care sunt amintiţi iQuest, Evozon, Epitech, Codespring, Pentalog: "Aceste companii cu nume barbare dezvoltă aplicaţii pentru tablete, site-uri şi chiar soft-uri pentru marile companii din Europa".

De altfel, două firme clujene, Life Is Hard şi Fortech, au fost incluse în topul Deloitte CE Technology Fast 50 2014 al celor mai dinamice companii din domeniul tehnologiei informaţiei.

Totuşi, reprezentanţii mediului IT clujean se feresc să compare piaţa locală cu Silicon Valley-ul american. Contactată de ZIUA de CLUJ, Ioana Fileriu, reprezentantul clusterului Cluj IT, consideră că "e prematură" comparaţia ralizată de publicaţia franceză, chiar dacă printre punctele forte ale acestei industrii, pe plan local, se numără "inovativitatea şi resursele umane foarte bine pregătite".

La rândul său, Marcel Borodi, fondatorul grupului Brinel, una dintre companiile româneşti din domeniu, consideră că un astfel de apelativ este nelalocul lui. "Problema e cât de des se defineşte un nou Silicon Valley. Din punctul de vedere al creşterii, putem spune că, într-adevăr, domeniul tehnologiei informaţiei din Cluj este unul din cele mai dinamice din Europa. Ca mărime, însă, nu pot compara. Ca dinamism, este cel care a cunoscut poate cea mai rapidă înflorire în ultimii ani. Ritmul e într-adevăr unul deosebit. Dacă vine vorba de metafore, astea-s efemere, azi e una, mâine alta", a declarat Borodi. 

Avântul din acest domeniu este încurajat şi de municipalitatea clujeană, care investeşte constant în crearea infrastructurii necesare pentru dezvoltarea sectorului IT. Spre exemplu, proiectul Cluj Innovation City îşi doreşte ca în următorii 15 ani să devină cel mai mare centru din regiune în ceea ce privește inovația, accentul fiind pus pe cercetare și dezvoltare în domeniul bioeconomiei, IT-ului, medicinei și al energiei regenerabile.

Comenteaza